O echipă de cercetători din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a realizat un proiect de monitorizare
Analizele funcţiei hepatice sunt decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu trimitere de la medicul de familie. Totuşi, testarea hepatitelor se plăteşte.
” De multe ori m-am intrebat ce inseamna o fotografie buna si aici negocierea termenului “buna” este dintr-o data masurabila prin reactie. Acum avem atat
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că în perioada următoare România va primi un număr semnificativ de doze de vaccin anti-COVID-19, punctând că, în acest
Piața mașinilor noi a crescut cu 18% față de martie anul trecut, iar de acum vor fi creșteri câteva luni fiindcă ne raportăm la cifrele
Una dintre moștenirile pe care pandemia o va lăsa este dorința angajaților de a li se permite să lucreze de la distanță mai des, arată
” Fotografia este modul meu de a relationa cu lumea. Si cu mine insami, de fapt. O fotografie buna este una care-si povesteste singura povestea.
Coşmarurile reprezintă o tulburare a somnului şi pot avea diferite cauze.Psiholog Constantin Cornea detaliază care sunt posibilele cauze. Coşmarurile pot căpăta diferite interpretări, în funcţie
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că, potrivit tuturor cercetărilor sociologice, a crescut “semnificativ” procentul cetăţenilor români care sunt hotărâţi să se vaccineze
Există situații în care stresul poate fi benefic, dar când devine constant poate avea efecte neplăcute asupra sănătății și se transformă în stresul cronic. Un
1,327 Subscribers