Stresul cronic, pe scurt, de la A la Z

April 1, 2021
484 Views

Există situații în care stresul poate fi benefic, dar când devine constant poate avea efecte neplăcute asupra sănătății și se transformă în stresul cronic.

Un adevăr greu de digerat este faptul că stresul nu poate fi evitat, ceea ce înseamnă că la un moment dat ai expermentat sau vei experimenta acele tensiuni emoționale sau fizice. Potrivit MedlinePlus, stresul este reacția organismului la o provocare (o problemă în relație, o despărțire recentă sau chiar pandemia de Covid). Există situații în care stresul poate fi benefic, atunci când încerci să eviți situațiile periculoase, dar în momentul în care devine constant poate avea efecte neplăcute asupra sănătății și se poate transforma în stres cronic. Acesta se poate menține săpătămâni, luni sau chiar ani, moment în care corpul se obișnuiește cu el și nu-l mai observi.

Ce este stresul cronic și cum se deosebește de stresul acut?
Dacă te gândești că poate suferi de stres cronic, ar putea fi de ajutor să iei în considerare perioada de timp din care stresul face parte din viața ta. Stresul croni croc poate persista săptămâni sau chiar luni, motiv pentru care trebuie să iei în calcul și ce ar fi putut declanșa sau intensifica stresul. Stresul acut, pe de altă parte, este cel care apare rapid și trece la fel de repede.

Care sunt simptomele stresului cronic?
Fiecare persoană reacționează diferit la acest tip de stres, dar unele simptome pot fi ușor de recunoscut mai ales dacă persistă. Printre acestea reamintim durerile de cap sau migrenele, problemele gastrointestinale și durerea. În unele situații, abilitățile cognitive au de suferit și poți deveni confuz sau nu mai gândești limpede. Mai mult, organismul nu mai poate lupta împotriva bolilor, ceea ce te face susceptibil infecțiilor virale precum gripa și răceala.

Ce produce stresul cronic?
Stresul cronic poate fi cauzat de mai multe situații. În primul rând, vine sub diferite forme: stresul financiar, locul de muncă, rasismul sau discriminarea, probleme de sănătate sau chiar dureri cronice. Traumele, nesiguranța alimentară, climatul politic incert, relațiile disfuncționale și sărăcia sunt și ele vinovate pentru apariția stresului cronic.

Leave A Comment