“Ieri s-a semnat contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 305 milioane de euro, pentru finanțarea obiectivului de investiții
Autorităţile române au semnat joi, 11 noiembrie, contractul de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 305 milioane de euro, bani din care
În cazul în care medicul a descoperit la analizele de sânge că ai valori mari ale colesterolului, mai ales după ce ai trecut de vârsta
De ce nutrienți are nevoie organismul odată cu înaintarea în vârstă? Deși probabil crezi că poți obține toți nutrienții esențiali organismului din fructe, legume și
Cercetătorii de la Universitatea din Exeter (sud-vestul Angliei) au descoperit că persoanele care au adormit în timpul acestui interval au avut rate mai scăzute de
Hotărârea prevede prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 9 noiembrie. AGERPRES
Mnisterul Sănătății a adoptat, joi 4 noiembrie, ordinul care le oferă posibilitatea farmaciilor de a acorda noi servicii pentru cetățeni. Printre acestea se numără testarea
Merele sunt unul dintre cele mai populare fructe – și pe bună dreptate. Mărul este un fruct excepțional de sănătos, cu multe beneficii susținute de
Fierul este un element esențial pentru producerea de sânge și aproape 70% din fierul din organismul nostru se găsește într-o componentă a eritrocitelor, numită hemoglobină,
Un studiu clinic realizat de grupul Pfizer privind pastila sa anti-COVID-19 a fost stopat după ce acest medicament antiviral a demonstrat că reduce deja cu
1,327 Subscribers