Comisia Europeană propune, miercuri, crearea unei adeverințe electronice verzi pentru a facilita libera circulație, în condiții de siguranță, în interiorul UE în timpul pandemiei de
Mai mult de jumătate dintre angajaţii români (55%) continuă să lucreze parţial sau exclusiv de la birou, la ora actuală, arată un sondaj de specialitate
“Fotografia buna este fotografia cu poveste, fotografia care, atunci cand o privesti, te face sa te intrebi ce a fost ianinte si ce va fi
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că s-a convenit asupra Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, menţionând că cele 30 de miliarde de euro reprezintă
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că, în cadrul şedinţei de Guvern de miercuri, a fost adoptat în primă lectură un proiect de act normativ
Guvernul intenționează să aprobe anul acesta 157 de hotărâri și 138 de legi, potrivit unei note de informare cu privire la actualizarea și monitorizarea Planului
“Alert, original și mereu surprinzător, Wolfgang Amadeus Mozart ne cucerește cu fiecare dintre partiturile sale, iar acest concert este impregnat cu aceeași inspirație inegalabilă. Interpretat
” O fotografie buna castiga in lupta cu timpul, cu banalul si impersonalul.” (Miruna Radu, De ce fotografia? Autori : Andrei Baciu, Cristina Tinta, Dorin
Persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu a depăşit plafonul de 4,5 milioane de lei pot opta pentru aplicarea sistemului
Patru din zece români (40%) frecventează o dată la câteva luni sau mai rar restaurantele din mall-uri, iar peste jumătate dintre persoane (55%) preferă fast-food-urile,
1,327 Subscribers