Descoperă mărțișoarele muzicale ale lunii MARTIE!

February 2, 2024
154 Views

Anticipam, prezentand programul lunii martie la Opera Nationala Romana : 

“A venit momentul să îți prezentăm programul lunii Martie! Ne vom bucura împreună de povești emoționante, în spectacole celebre de operă, balet și musical!

O pasiune nestăpânită, o iubire înflăcărată și moarte – tragedia supremă: Romeo și Julieta. Emoții de o intensitate sfâșietoare se vor dezlănțui în dansul sublim al celor doi îndrăgostiți, luni, 4 martie, pe scena noastră, în spectacolul de balet Romeo și Julieta de Serghei Prokofiev!

Îndrăgitul musical My fair lady de Frederick Loewe revine pe scena noastră vineri, 8 martie! Eliza Doolittle, o fată simplă care vinde flori pe străzile Londrei îl întâlnește pe Henry Higgins, un profesor de lingvistică, care primește o provocare – un pariu pe care-l poate câștiga doar dacă reușește să o prezinte pe Eliza la Balul Ambasadei ca fiind o doamnă cultă și un membru important al înaltei societăți! Oare va reuși? Te invităm să descoperi răspunsul acestui acestui musical șarmant!

În 16 martie, Sala Mare a Operei române clujene se va transforma în cea mai frumoasă și mai elegantă sală de bal din România pentru BALUL OPEREI. Un eveniment emblematic devenit prin tradiția celor 29 de ediții, de referință pentru comunitatea clujeană, dar nu numai, promite o ediție aniversară în cadrul căreia vom celebra eleganța și rafinamentul prin programul muzical ce include momente susținute de soliștii invitați de prestigiu internațional.

O operă romantică răvășitoare, Tannhäuser de Richard Wagner ne atrage duminică, 24 martie, în legenda cântărețului iubirii, în zbuciumul său dintre bine – rău și căutarea iubirii eterne! Îi descoperim taina într-o reprezentație deosebită, începând cu ora 18:30.

Luna martie se va încheia cu unul dintre cele mai iubite și aplaudate spectacole de balet ale tuturor timpurilor, grație emoțiilor puternice pe care le transmite: Lacul lebedelor de P. I. Ceaikovski. O invitație de a retrăi alături de Odette și Siegfried frumoasa și emoționanta poveste de dragoste vineri, 29 martie, pe Scena Operei române clujene!

De asemenea, te invităm să descoperi evenimentele noastre speciale, Bosendorfer Spotlight și Scena și culisele. Ieri și azi. cu Ioan Holender și Sever Voinescu, unde vom urmări programe artistice de excepție alături de invitați extraordinari. Nu uita de tururile ghidate bilingve, în care deschidem larg ușile tuturor celor curioși să ne viziteze!

Suntem nerăbdători să vă avem alături cu ocazia acestor spectacole minunate! Ne dorim să vă aducă bucuria și entuziasmul primăverii în suflete!”

Leave A Comment