Patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (întemeiat în 1951) s-a constituit pe temeiul unor colecții și fonduri mai vechi, dintre care cele mai însemnate sunt colecția Pinacoteca „Virgil Cioflec” și cea a Muzeului Ardelean. Cea mai mare parte a colecției Muzeului Ardelean (fondat în 1859) s-a constituit în urma unor donații nobiliare și achiziții și cuprindea 166 de lucrări de pictură și grafică până în anul 1913. Această colecție a fost alcătuită – printre altele – din piese de pictură medievală religioasă (icoane și altare, cum ar fi Altarul din Jimbor), pictură europeană, pictură maghiară (sec. XVIII – primul sfert al sec. XX.: predominant portretistică și opere ale artiștilor cum ar fi cele ale lui Munkácsy Mihály, Lotz Károly, Markó Károly sau câțiva membrii ai Școlii de la Baia Mare) și pictură din Transilvania. În 1929, fondul de artă plastică a Muzeului Ardelean a fost înglobat Institutului de Studii Clasice a Universității Regele Ferdinand I din Cluj. Câțiva ani mai târziu, o selecție din acest fond a ajuns în patrimoniul Muzeului de Artă din Cluj prin transferul fondului Filialei Cluj a Academiei R.S.R. din 1971.
Avocatul și literatul Virgil Cioflec (1876–1948) a construit o remarcabilă colecție, care reflecta curentele din arta românească din perioada dintre a doua jumătate a secolului al XIX-lea și sfârșitul anilor 1920. În 1930, Cioflec a donat Universității din Cluj o parte însemnată a colecției sale: 2 sculpturi de Dimitrie Paciurea, 2 stampe și 75 de tablouri și desene (donația cuprindea: 24 lucrări de Grigorescu, 19 Luchian, 1 Vermont, 1 Pallady, 4 Ressu, 4 Iser, 4 Tonitza, 1 Rodica Maniu, 6 panouri cu studii și 4 lucrări Gabriel Popescu, 2 Paciurea). Pe baza acestei donații s-a constituit Pinacoteca „Virgil Cioflec”, adăpostită în clădirea Institutului de Studii Clasice a Universității. Colecția pinacotecii a fost îmbogățită în timp prin alte donații și achiziții (o parte din acestea fiind obținute din suma primită de către avocat în urma donației), ajungând în 1948 la 326 de piese, care au intrat în 1951 în patrimoniul noului fondat Muzeu de Artă din Cluj. Din colecția V. Cioflec provin cele 31 de tablouri în ulei semnate de Nicolae Grigorescu și 19 lucrări în ulei și pastel de Ștefan Luchian, care constituie azi o parte a expoziției permanente (Galeria Națională) a Muzeului de Artă. Tot acestei colecții îi datorăm câteva tablouri reprezentative de Camil Ressu, Iosif Iser, Nicolae Tonitza, Anastase Demian, Aurel Ciupe, Lucian Grigorescu și alții.
Muzeului de Artă din Cluj i-au fost transferate lucrări de la Muzeul de Artă al R.S.R. (în 1954 și 1964) care conțineau opere importante de pictură și sculptură românească din secolul al XIX-lea. În perioada anilor ´50 –´80, patrimoniul muzeului s-a îmbogățit cu piese aparținând realismului socialist și lucrări contemporane datorită contribuției Comitetului pentru Cultură și Artă de pe lângă Sfatul Popular al regiunii Cluj. Acest for cultural achiziționase lucrări, din expozițiile republicii și cele regionale, care ulterior au fost transferate muzeului. Pe lângă acestea, în colecția muzeului au intrat opere și în urma donațiilor ocazionale și a expozițiilor personale. În perioada 1952–1982, muzeul a avut posibilitatea financiară de a achiziționa tablouri valoroase din colecții particulare.
Pictura secolelor XVIII–XIX
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea, în pictura Transilvaniei și a Ungariei portretul a fost considerat cel mai prestigios gen pictural, alături de care s-a manifestat un interes moderat față de peisaje sau scene de gen. Din pictura transilvăneană a secolului al XVIII-lea sunt cunoscute portretele comandate de membrii familiilor nobiliare din Transilvania (de exemplu familiile Gyulai, Rhédey sau Wesselényi), cele ale clerului înalt sau a burghezilor înstăriți. Majoritatea acestor portrete au fost pictate de artiști anonimi (Portretul lui Franciscus Rhédey copil, 1759; Soția lui Rődl András) sau de artiști străini (mai ales vienezi). Muzeul de Artă din Cluj-Napoca deține o colecție însemnată din operele pictorului de origine austriacă Franz Anton Bergmann (aprox. 1760–1815), care s-a stabilit la Sibiu, apoi la Cluj (după 1790), imortalizând membrii ai familiilor Gyulai, Pataki, Bánffy sau Brukenthal. Pictorii din familia Neuhauser, de origine austriacă, stabiliți la Sibiu, au avut o contribuție imensă la dezvoltarea artei din Transilvania prin abordarea peisajului și a scenei de gen (Joseph Neuhauser: Castelul de la Uioara, 1791), sau prin tratarea portretului încadrat de peisaj (Franz Neuhauser cel Tânăr: Portret de femei din familia Wesselényi, 1799). Dintre artiștii maghiari din Transilvania epocii respective, Boér Márton este prezent în colecția muzeului cu două portrete.
După primul sfert al secolului al XIX-lea, stilul Biedermeier (de influență vieneză) s-a manifestat în opera lui Barabás Miklós (prezent în colecția muzeului cu trei portrete în ulei și mai multe lucrări de dimensiuni mici în tempera pe foiță de fildeș sau porțelan), a profesorului de desen clujean, Simó Ferenc (de ex. Portretul lui Sombori Eszter, 1832) sau a pictorului orădean Mezey Lajos. Începuturile picturii românești de șevalet, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, sunt marcate de opera unor artiști precum Barbu Iscovescu sau Constantin Daniel Rosenthal. Din această perioadă datează și lucrările renumitului peisagist maghiar, Markó Károly ce aparțin colecției muzeului (Peisaj din Italia, Drum de munte, Susana la baie).
La mijlocul secolului al XIX-lea, stilul academic a pătruns în pictura românească și maghiară grație pictorilor care au urmat studiile de specialitate la academiile de artă din străinătate (Viena, München, Paris, Roma, Budapesta, etc.). În această perioadă s-a afirmat romantismul, iar în colecția muzeului clujean regăsim lucrările peisagiștilor din spațiul maghiar: Brodszky Sándor (Cetatea Saskő) și Keleti Gusztáv (Grup de copaci), sau cele ale clujeanului Carol Popp de Szathmáry / Szathmári Papp Károly (tabloul în ulei cu titlul Scenă orientală, acuarele și litografii). Tot în colecția muzeului se regăsesc și lucrările celor mai importanți pictori academiști români care au activat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: Constantin Lecca, Gheorghe Tattarescu, Mișu Popp și Sava Henția. Dintre renumiții pictori academiști din Ungaria, prezenți în patrimoniul muzeului, îi amintim pe Székely Bertalan (Portretul soției lui Mikó József și Apus de soare), Madarász Viktor (Gabriel Bethlen principele Transilvaniei în mijlocul savanților), Lotz Károly (Portretul Corneliei și După baie) sau Gyárfás Jenő (Autoportret, o serie de portrete). În această perioadă, cei mai populari pictori transilvăneni au fost Sikó Miklós (Autoportret, portrete în ulei sau în acuarelă), Kőváry Endre (portrete), Veress Zoltán (scene de gen) și Sárdi István, la care s-a alăturat și pictorul de origine cehă, Melka Vince / Venceslav Melka (10 tablouri în ulei și trei caiete de schițe), stabilit la Cluj în jurul anului 1870.
Începând cu anii 1860 au apărut noi curente și stiluri, cum era realismul sau impresionismul, care au zdruncinat hegemonia academismului și au contribuit la nașterea picturii moderne de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În pictura românească, tranziția de la stilul academic la limbajul realist este înfățișată prin lucrările lui Theodor Aman (scene de gen, portrete, naturi statice) și Nicolae Grigorescu (Ciobănița, Car cu boi, peisaje și naturi statice etc.), muzeul deținând o impresionantă selecție din operele acestora. Tendințe similare putem detecta și în opera pictorilor maghiari contemporani, spre exemplu Munkácsy Mihály (Copii plângând) sau Mednyánszky László (Pom înflorit, Atmosferă de dimineață, După ploaie).
Pictura din prima jumătate a secolului XX
…..
