Şapte din zece români merg la mall cel puţin o dată pe săptămână, iar dintre aceştia trei sunt femei şi patru bărbaţi, conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.
“Dacă domnii sunt cei care vin mai des la mall, doamnele petrec mai mult timp per vizită. Iar în ce priveşte obiceiurile de cumpărare, bărbaţii cheltuie cu 10% mai mult decât femeile (302 lei vs 275 lei)”, susţin autorii studiului.
Totodată, 26% dintre cei care au declarat că merg în mall fac vizite între o dată şi de trei ori pe lună şi numai 4% merg mai rar de o dată la 3 luni.
Conform studiului, 73% dintre domni sunt prezenţi la mall de câteva ori pe săptămână, 23% merg între o dată şi trei ori pe lună, iar 4% mai rar de o dată la trei luni. Doamnele, în schimb, vizitează des centrele comerciale în proporţie de 67%, fac 1-3 vizite pe lună în proporţie de 29% şi doar 4% au declarat că se duc la mall mai rar de o dată pe sezon.
Timpul mediu pe care îl petrec românii într-o vizită la mall este de puţin peste 2 ore (130 minute), Generaţia Z (14-25 ani) fiind cea care se remarcă în acest caz, cu peste 150 de minute petrecute într-o singură sesiune de shopping. La polul opus se află Generaţia X (43-58 de ani), cu doar 116 ore.
Cel mai des românii se duc în centrele comerciale pentru cumpărături (55%), în topul preferinţelor urmând socializarea la o cafea (29%), masa în zona de food court (29%), o vizită la hypermarket (18%), mersul la cinematograf (4%) şi plata utilităţilor & sport (2%).
Cei care merg la shopping cumpără mai degrabă haine de damă (18%) sau pentru bărbaţi (12%) şi cosmetice sau parfumuri (10%).
…..