
Angajatorii din România oferă 30.364 locuri de muncă la nivel național, iar alte 140 posturi sunt disponibile în Spațiul Economic European (SEE), prin intermediul rețelei EURES România, informează miercuri Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.245); curier (1.868); manipulant mărfuri (1.242); muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții (1.118); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (1.117); lucrător comercial (1.029); agent de securitate (1.022); muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (966); ajutor bucătar (600); dulgher (exclusiv restaurator) (485) etc.
Dintre locurile de muncă vacante, 1.996 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; manager în diferite domenii de activitate; specialist în diverse domenii de activitate; consilier /expert/ inspector/ referent/economist în economie generală; medic în diverse specializări etc.), 5.636 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (agent de vânzări; agent de securitate; casier; asistent medical generalist; asistent personal al persoanei cu handicap grav etc), 6.881 pentru persoanele cu studii profesionale (conducător auto transport rutier; sudor; lucrător comercial; lăcătuș mecanic; operator la mașini-unelte cu comandă numerică etc.).
Restul de 15.851 locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (curier; muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet; manipulant mărfuri; muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor etc).














