Agenția COIL a Congresului American și American Councils, în vizită la UBB

March 12, 2023
1,106 Views

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, i-a avut ca oaspeți pe reprezentanții „Congresional Office for International Leadership (COIL)” (agenție a Congresului American) și pe cei ai „American Councils” (Romania). Din partea COIL au participat doamna Jane Sargus, director executiv, și doamna Maura Shelden, director adjunct. Din partea American Councils România au participat doamna Eliza Chirilă-Pop, director, și domnul Andrei Vitiuc, coordonatorul programului „Open World” în România. Din partea UBB a participat și profesorul Sergiu Mișcoiu, directorul Centrului de Cooperări Internaționale al UBB.

Discuțiile s-au focalizat pe programul „Open World”, administrat de COIL, prima și singura agenție internațională de schimb (mobilitate de persoane) din legislativa americană. Programul încurajează atât apropierea Congresului American de diverse regiuni ale lumii, cât și schimburi care pun în contact liderii emergenți din diverse țări ale lumii cu profesioniști americani. De asemenea, s-au abordat teme mai generale, relevante pentru UBB și cele două instituții americane (ex. inclusiv implicarea UBB în programele deja existente dedicate domeniului “cybersecurity”).

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 441 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Leave A Comment

%d bloggers like this: