Directorul Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj a participat la cea de-a 67-a şedinţă de Board ACI World

Directorul Aeroportului International Avram Iancu Cluj, domnul David Ciceo, a participat în calitate de Regional Advisor al Boardului Consiliului Internațional Global al Aeroporturilor (ACI World), la cea de-a 67-a şedinţă de Board a acestui for, care a avut loc în data de 4 martie 2023, în Manama (Bahrain).

Şedinţa ACI World Governing Board din acest prim trimestru al anului 2023 s-a concentrat printre altele pe următoarele paliere de acţiuni în sprijinul aeroporturilor membre dar şi al întregului ecosistem aviatic: identificarea celor mai eficiente căi de sprijinire şi asistare a aeroporturilor mici, emergente şi regionale, implicarea managerilor de aeroporturi din întreaga lume în dezbaterile privind revizuirea politicilor ICAO pe tema tarifelor de aeroport luând în considerare inclusiv aspectele ce ţin de competitivitatea post-pandemică precum şi prezentarea noilor iniţiative de sustenabilitate şi protecţia mediului cu aplicabilitate în această perioadă.

Dintre iniţiativele de mediu notabile aduse în prim plan în cadrul acestei şedinţe, proiectul Airports of Tomorrow (trad. Ro – Aeroporturile de mâine), posibil datorită colaborării dintre ACI World şi World Economic Forum (WEF, trad. Ro  – Forumul Economic Mondial), va facilita premisele îndeplinirii ţintelor vizionare ale aeroporturilor care şi-au propus reducerea la zero a emisiilor lor de carbon până în anul 2050 (printre care regăsim inclusiv Aeroportul Internaţional Cluj) şi le va sprijini acestora tranziţia către aeroporturile sustenabile şi reziliente ale viitorului.

Nu în ultimul rând reuniunea reprezentanţilor Board-ului ACI World din data de 4 martie 2023 a oferit un bun prilej pentru participanţi de a trece în revistă progresele înregistrate, de fiecare regiune parte a ACI World (Africa, Asia/Pacific, Europa, America Latină, America de Nord).

Discuţiile avute în cadrul şedinţei de board au vizat şi perspectivele de recuperare a traficului aerian pre-pandemic, programele de dezvoltare sustenabilă a aeroporturilor, eforturile de îmbunătăţire a măsurilor de siguranţă, securitate şi facilitare a călătoriilor din zona Asia-Pacific, eforturile de combatere a efectelor climatice inclusiv prin acreditarea aeroporturilor în domeniul emisiilor reduse de carbon, situaţia geopolitică din Ucraina, contextul ajutoarelor de stat de la nivel european precum şi evoluţia proiectelor de cybersecurity, handling la sol, sistemul de acces în spaţiul Schengen şi alte domenii de interes pentru specialiştii din aviaţia mondială.

Despre ACI World:

Airports Council International (ACI World), asociația comercială mondială a aeroporturilor, a fost înființată în 1991 cu scopul de a stimula cooperarea între aeroporturile sale membre și alți parteneri din aviația mondială, inclusiv Organizația Aviației Civile Internaționale, Asociația pentru Transport Aerian Internațional și Organizația Serviciilor de Navigație Aeriană Civilă. Reprezentând cele mai bune interese ale aeroporturilor în fazele cheie ale dezvoltării acestora, ACI World aduce o contribuție semnificativă la asigurarea unui sistem global de transport aerian care este sigur, eficient și durabil din punct de vedere al mediului. În luna martie 2023, ACI World deservea 712 membri, care exploatează 1.925 de aeroporturi din peste 171 de țări.

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: