De ce este important ca măcar o dată la două zile să avem o oră de efort fizic. Mecanismul care ne scapă de o boală grea

August 8, 2026
13 Views

Când ne mișcăm, mușchii preiau zahărul din sânge fără ajutorul hormonului insulină. Mișcarea devine astfel cel mai mare ajutor cardiometabolic cunoscut. Explicăm, începe ”Doctor de bine”.

Auzim frecvent în jurul nostru întrebarea ”de ce să facem sport, dacă nu avem probleme cu greutatea?”. Mai ales când nu ne place mișcarea.

Ei bine, de data aceasta nu contează ce ne place și ce nu. Trebuie să ținem cont că rezistența la insulină apare și dacă nu suntem supraponderali. Iar această rezistență distruge toate sistemele metabolice ale organismului, dacă nu este tratată cu mișcare.

În lipsa mișcării, sedentarismul dezvoltă invariabil așa numita rezistență la insulină. Celulele din mușchi, din ficat ori din grăsime nu răspund eficient la hormonul insulină. Determină pancreasul să producă în exces insulină. Așa crește glicemia si apare prediabetul. Dar problema se tratează cu mișcare, pentru că mușchii trag singuri glucoza din sânge.

Dr. Bogdan Pascu, medic endocrinologie pediatrică: ”Tratamentul principal din punctul meu de vedere este activitatea fizică pentru insulino-rezistență. În momentul în care activez mușchii, glucoza din sânge intră majoritar pasiv din mușchi. Ce înseamnă asta? Că insulina nu mai este necesar să crească la un nivel atât de ridicat. Practic, reușesc să-mi controlez vârfurile de glicemie făcând activitate fizică. Este important că efectul ăsta e păstrat până la 24-48 de ore”.

Activitate fizică deschide în mușchi ”ușite” pentru glucoza din sânge. Glucoza din sânge intră în celulele musculare, fără să secretăm insulină. Protejăm astfel pancreasul.

Tratament injectabil împotriva rezistenței la insulină cu obezitate
Datorită acestor ”ușite” din mușchi, care se numesc GLUT 4, avem nevoie de efort fizic în fiecare zi. Dar dacă ați făcut efort fizic mare azi, vor rămâne deschise până la 48 de ore. Ce însemnă asta? E util ca măcar o dată la 2 zile să avem cel puțin o oră de efort fizic, ca să muncim să dispară rezistența la insulina, implicit grăsimea de pe abdomen.

Rezistența la insulină cu obezitate beneficiază acum de tratament injectabil cu GLP1 și GIP. Vorbim de doi hormoni umani, pe care industria farmaceutică i-a copiat. Scade colesterolul simultan. Se asemenea, scade tensiunea.

Dr. Elena Drăgan Medic, primar endocrinolog: ”Tensiunea scade pentru că scad kilogramele, ne așteptăm să vedem o scădere de aproximativ 10 unități coloană mercur tensiune sistolică. În practică, vedem tineri obezi, care au hipertensiunea nu foarte mare, dar care necesită tratament, pot să scape de tratamentul antihipertensiv doar prin faptul că au scăzut în greutate. Tot din practică vedem persoane cu diabet și pot să iasă din zona de risc cu ajutorul tratamentului și a scăderii ponderale”.

Înainte de tratamentul injectabil, sunt necesare ecografia abdominală și ecografia de tiroidă. Sunt necesare de asemenea analize de sânge.

 

Leave A Comment