Ultimatum pentru primării: până pe 25 august trebuie să intre pe Ghiseul.ro, altfel riscă să piardă bani de la buget

August 8, 2026
14 Views

25 august este termenul-limită până la care toate primăriile trebuie să fie înrolate în platforma Ghiseul.ro. Un sfert dintre acestea nu s-au conformat, cele mai multe fiind din mediul rural. Astfel, peste două milioane de români nu beneficiază de avantajele digitalizării. Guvernanții îi avertizează pe edili că riscă să piardă alocările de la buget.

Cu peste 2.000 de locuitori, Negrilești este printre cele opt comune din județul Bistrița-Năsăud care nu sunt încă înrolate pe Ghiseul.ro. Autoritățile susțin că procesul a întârziat din cauza costurilor.

Daniel-Ioan Bugnar – primarul comunei Negrilești „Am analizat mai multe oferte pentru tranzacții și am vrut să fim siguri că avem cele mai mici costuri. Ne încadrăm până pe 25 august.”

Angajat al primăriei Negrilești „Abia am intrat în posesia POS-ului și încercăm acum să depunem cererea. Suntem pe ultima sută de metri.”

Localnicii spun că le-ar fi mai ușor să își plătească taxele online.

În aceeași situație sunt și 28 de primării din județul Iași. Însă mulți oameni de la sate nu au auzit niciodată de platforma Ghiseul.ro. Iar despre carduri bancare, nici nu poate fi vorba.

Paul Nicolae Ivucă, primar localitatea Trifești „Trebuie să alocăm niște bani. Fonduri nu sunt, dar le vom găsi și sperăm ca până pe 20 august să intrăm în platformă.”

913 comune și șase orașe nu sunt înrolate pe platforma de plată online a impozitelor. Cele mai multe sunt în județele Teleorman, Dolj, Mehedinți și Caraș-Severin. Într-o postare pe Facebook, vicepremierul interimar Oana Gheorghiu le-a transmis edililor că riscă să rămână fără bani de la bugetul de stat dacă nu se încadrează în termen.

Leave A Comment