A murit academicianul Răzvan Theodorescu

February 7, 2023
117 Views

Vicepreședintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 83 de ani, la spitalul Floreasca.

„Postura de istoric al culturii, în special, al artei, a fost și este cea mai potrivită pentru mine. Momentul președinției Radioteleviziunii rămâne de neuitat. Calitatea de parlamentar a fost cea mai plicticoasă. Am satisfacția de a fi contribuit decisiv la democratizarea audiovizualului nostru, și, de a fi propus, ca ministru, legile esențiale ale patrimoniului național.”, spunea academicianul în 2017

„România s-a mitocănizat progresiv. Cultura ei – cândva remarcabilă – coboară vertiginos.

Ce ar schimba în politica românească de astăzi? „Îmi este frică să răspund aici, căci par un reacționar teribil: aș dori reintroducerea votului cenzitar dinaintea Primului Război Mondial, în sensul că aș da drept de vot numai celor care au terminat liceul. Tanța și Costel nu au discernământ electoral.”

„Nemaiexistând în România niciun om politic, românii nu au în cine să creadă. Iar, mitocanul român crede doar în cel care îi spune gogoși și îi dă mititei.” 

CINE A FOST RĂZVAN THEODORESCU

S-a născut la 22 mai 1939, la București.

Răzvan Theodorescu a fost doctor în istorie, profesor universitar și membru al Academiei Române din 1997.

A publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească și europeană și circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate; Mănăstirea Dragomirna (1965), Mănăstirea Bistrița (1966), Biserica Stavropoleos (1967), Bizanțul, Balcanii și Occidentul la începuturile culturii medievale românești (Secolele X-XIV) (Editura Academiei Române, 1974), Un mileniu de artă la gurile Dunării (400-1400) (Editura Meridiane, București, 1976), Itinerarii medievale (Editura Meridiane, București, 1979), Piatra celor trei prelați (Editura Meridiane, București, 1979), Apel la istorie (Editura Sport-Turism, București, 1980), Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550-1800) – 2 vol. (Editura Meridiane, București, 1992), Drumuri spre ieri (Editura Fundației Culturale Române, București, 1992),Cele 900 zile ale „manipulării” (Editura Tinerama, București, 1994), Pictura murală moldovenească din secolele XV și XVI (Editura UNESCO, București, 1995), Românii și Balcanicii în Civilizația sud-est europeană (Editura Enciclopedică, București, 1999), Puțină Istorie (Editura Fundației Culturale Române, București, 1999).

A fost director general al Televiziunii Române (1990-1992) și ministru al Culturii în Guvernul Adrian Nastase (2000-2004).

A fost senator PSD în perioada 2000-2008. A candidat pentru al treilea mandat de senator, în sectorul 1 al Capitalei, dar nu a reușit să intre din nou în Parlament. La 14 decembrie 2004, a fost numit în funcția de membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. În februarie 2010, a demisionat din PSD.

În viață, s-a ghidat după un crez din Renaștere: ,,Prefer să am dreptate împotriva întregii lumi decât să mă înșel odată cu ea!”

A fost doctor în Științe Istorice din 1972, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității București, ale cărei cursuri le-a urmat în perioada 1955-1963, cu o întrerupere în perioada 1959-1961 din cauza exmatriculării din motive politice; în acest răstimp a fost muncitor necalificat.

Din 2000, a fost rectorul Universității Media, în 1995, rector al Academiei de Studii asupra Istoriei Culturii și Religiilor, din 1995, a fost șeful catedrei UNESCO de Studii Sud-Est Europene din Universitatea de Arte, între 1994-2000, a fost secretar general al Asociatiei de Studii Sud-Est Europene iar în perioada 1992-2000, a avut două mandate de membru al Consiliului Național al Audiovizualului.

Între 1990 și 1992, a ocupat funcția de director general al Societății Române de Televiziune. Era deja profesor la Universitatea de Arte din București, iar în perioada 1963-1987, fusese cercetător științific la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române. În perioada 1972-1977, a fost director adjunct științific al Institutului de Istoria Artei.

A fost numit la conducerea Societății Române de Televiziune, de Ion Iliescu, printr-o decizie a Consiliului Frontului Salvării Naționale. Mandatul său a fost marcat de evenimente socio-politice, precum primele alegeri democratice sau mineriadele. Decizia lui Theodorescu de a întrerupe emisia din timpul mineriadei din 13 iunie 1990 a fost criticată în repetate rânduri.

,,Inițiativa mea de atunci, mi s-a reproșat tot timpul, dar eu nu mi-o reproșez. Dacă n-aș fi făcut acest lucru, s-ar fi iscat un adevărat război civil”, a declarat Theodorescu.

A părăsit fotoliul de director în 1992. Într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, in 2007, Răzvan Theodrescu relata despre perioada când era președinte TVR.

,,Dădeam dimineața, la prânz și seara imagini din Piață. Ana Blandiana mi-a reproșat de ce dau dimineața și la prânz, când nu era lumea acolo. I-am spus că este un moment unic în Europa răsăriteană, eu dau radiografia. Ce vreți mai mult, ca în Piața Universității era mama mea? Ai mei erau liberali. Asta e,,.

În perioada 2004-2008, Răzvan Theodorescu a fost senator PSD de Botoșani și membru în Comisia pentru Cultură, Artă și Mijloace de Informare în Masă. În perioada 2000-2004, a fost senator PSD de Iași și ministru al Culturii în Guvernul Năstase.

Ca ministru, a făcut restaurări de monumente, a sprijinit producția de carte, a deschis 11 muzee noi. Tot după o idee a sa, s-a făcut și proiectul Luxemburg-Sibiu, Capitală Culturală Europeană.

În februarie 2010, dupa alegerea lui Victor Ponta în fruntea PSD, Răzvan Theodorescu si-a anunțat demisia din partid dar a precizat că decizia sa nu are nicio legătură cu noua conducere.

A primit ordinul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor al Republicii Franceze (1997), a fost Laureat al Premiului Bernier, al Institutului Franței, a primit Premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române, Premiul Nicolae Iorga al Centrului Internațional Ecumenic pentru Dialog Spiritual, Premiul Herder al Universității din Viena, Premiul revistei Flacăra, Ordinul Național „Pentru Merit“ în grad de Mare Ofițer și titlul de Cavaler al Ordinului Purtătorilor de Cruce ai Sfântului Mormânt, Ierusalim.

Leave A Comment

%d bloggers like this: