Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a transmis, luni, că înainte de a solicita încetarea unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de telefonie, utilizatorii trebuie să verifice condiţiile din contract.
Mai exact, aceştia trebuie să verifice următoarele lucruri:
– dacă a expirat perioada contractuală iniţială, caz în care nu sunt percepute penalităţi pentru rezilierea contractului;
– ce penalităţi se aplică dacă solicită încetarea contractului înainte de expirarea perioadei iniţiale;
– termenul şi modalităţile în care pot depune o cerere de încetare a contractului, precum şi termenul în care este operată efectiv încetarea contractului (de exemplu, 30 de zile de la data depunerii cererii de către utilizator).
„Toate aceste informaţii trebuie să se găsească în contract”, precizează reprezentanţii ANCOM.
Conform acestora, unii furnizori oferă posibilitatea ca solicitarea de încetare a contractului să fie adresată şi telefonic.
„Cu toate acestea, este mai sigur dacă cererea este adresată în scris şi este transmisă prin poştă, cu confirmare de primire, e-mail sau este depusă la un punct de lucru/magazin al furnizorului, în acest ultim caz utilizatorii fiind sfătuiţi să solicite un număr de înregistrare.”, subliniază specialiştii.
Trecerea de la abonament la cartelă preplătită sau portarea
Sursa citată mai menţionează că atunci când utilizatorii solicită trecerea de la abonament la cartelă preplătită, la acelaşi furnizor de telefonie, trebuie să aibă în vedere că acest aspect ţine de politica comercială a fiecărui furnizor.
Prin urmare, este la latitudinea furnizorilor dacă şi în ce condiţii acceptă astfel de solicitări din partea utilizatorilor, această situaţie nefiind reglementată de legislaţia din domeniul comunicaţiilor electronice.
Dacă furnizorul refuză o astfel de cerere, iar utilizatorii nu sunt interesaţi în mod special de serviciile acestuia, ci doar să-şi păstreze numărul de telefon şi, totodată, să beneficieze de servicii preplătite, aceştia au posibilitatea să-şi porteze numărul de telefon, susţin reprezentanţii Autorităţii.
„În acest caz utilizatorii trebuie să aibă în vedere că cererea de portare reprezintă, în acelaşi timp, o cerere de încetare a contractului pe care aceştia îl au cu furnizorul din reţeaua căruia pleacă şi nu vor fi scutiţi de plata eventualelor taxe de reziliere anticipată.”, precizează sursa citată.
…..