“ZEN . Din spusele şi versurile maeştrilor” de Marius Iosif, (VI)

July 27, 2021
95 Views

DIN „CÂNTUL ILUMINĂRII” AL MAESTRULUI XUAN JUE

N‑aţi văzut omul ce‑a găsit calea,
Mai sus de faptă şi de‑nvăţătură,
Cel ce nu se mai poticneşte în gândire
Şi nici mai scormone spre adevăr?
Adevărata fire a neştiinţei
Este‑a lui Buddha însăşi fire.
Amăgitoare formă ia nimicul,
Nimic e chipul adevărului, de‑asemeni.

Lasă deoparte cele patru elemente,
Şi de nimic nu te‑agăţa!
Bea şi mănâncă ce îţi place
Că‑n mijlocul Nirvanei fără pată
Totu‑i fugar, nimic e totul,
Aceasta‑i marea veste a lui Buddha.

Peste râuri şi munţi am trecut
Şi l‑am căutat pe el, învăţătorul.
Iar, de când calea am găsit‑o,
Văd că ea‑i dincolo de viaţă, moarte.
A merge‑i Zen, iar a şedea tot Zen.
Vorbire, tăcere, zăbavă şi grabă,
În miezul firii‑s toate‑ncremenite.

Ce des m‑am născut,
Ce des am murit!
Făr’ de sfârşit mi se păreau viaţa şi moartea.
Însă de când, pe neaşteptate,
Nezămislitul l‑am atins,
Nu mă mai tulbură necaz, nici bucurie.

Lumina lunii oglindită‑n râu, vântu‑n frunziş,
Ce mi‑este lumea‑ntr‑o aşa o noapte!
În suflet port o perlă,
Pecetea lui Buddha.
Ceaţa şi norii, roua‑mi sunt veşmânt.

Şi nu mă mai omor pentru‑adevăr
Şi nici greşeli eu nu mai nimicesc.
Ambele‑s gol, doar simple năzăriri.
Ce nu‑i nici gol şi nici ne‑adevărat,
Acesta‑i adevăru‑atins de Buddha.

O lună doar se oglindeşte‑n ape,
Lunile‑n ape sunt aceeaşi lună.
Adevăratul chip al celor Buddha, ce sunt şi‑au fost,
E‑ntruchipare a mea, firea‑mi e‑a lor.

*

Pe vremea când nu‑şi aflase încă iluminarea, maestrul Ma Zu se străduia în mănăstirea lui Huai Rang, dăruit meditaţiei, să găsească adevărul. Zilele şi le petrecea în tăcere, şezând în poziţia de meditaţie, fără să fi aflat nimic. Într‑o zi însă, Huai Rang îl întrebă: „Spune, de ce şezi aici tot timpul?”
„Vreau să devin Buddha”, îi răspunse Ma Zu.
Huai Rang luă atunci de jos o bucată de ţiglă şi începu s‑o frece de perete. Ma Zu îl întrebă uimit:
„Ce faceţi acolo?”
Huai Rang spuse: „Vreau să lustruiesc ţigla până voi scoate din ea o oglindă.”
Uimit şi întrucâtva încurcat, Ma Zu Întrebă: „Cum s‑ar putea scoate o oglindă dintr‑o ţiglă?!”
Atunci Huai Rang îl întrebă la rândul său: „Cum s‑ar putea deveni Buddha prin şedere?”
În acea clipă Ma Zu îşi află iluminarea.

*

Un novice îl întrebă pe maestrul Ma Zu: „Cine este acela ce nu‑şi are asemănare între cele zece mii de lucruri ale lumii?”
Ma Zu îi răspunse: „De vei bea toată apa fluviului dintr‑o sorbitură, am să‑ţi spun.”

*

Odată maestrul Ma Zu căzu greu bolnav. Stareţul mănăstirii îl vizită şi‑l întrebă: „Cum vă mai merge astăzi, maestre?”
Ma Zu îi răspunse doar atât: „Buddha cu faţa soare, Buddha cu faţa lună.”
După această întâmplare Maestrul Hsue Dou scrise câteva versuri:

Buddha cu faţa soare
Buddha cu faţa lună.
Ce ne privesc cei cinci împăraţi
Şi cele trei iluminări?
Douăzeci de ani m‑am tot frământat
Cu această întrebare.
Adânc am coborât
În peştera balaurului.
Adânc a trebuit să mă plec,
Acum însă pot sta drept.

*

Călugărul servitor Pang Yun îşi luă rămas bun de la maestrul Zau Shan şi ieşi din mănăstire condus de zece călugări. Pang Yun, arătând spre vârtejul fulgilor de zăpadă, spuse: „Curaţii fulgi de zăpadă nu cad nicăieri.”
Unul dintre călugări îl întrebă: „Şi‑atunci unde cade zăpada?”
Înfuriat, Pang Yun îi trase o palmă. Călugărul îl întrebă: „Dar de ce sunteţi aşa de mânios?”
Pang Yun îi răspunse: „Vrei să devii un învăţăcel Zen şi nu înţelegi nici cele mai mărunte lucruri.”
„Ce vreţi să spuneţi?” îl întrebă călugărul.
Pang Yun îi mai trase o palmă şi‑i spuse: „Ochii tăi văd, dar tu eşti orb. Gura ta vorbeşte, dar tu eşti mut.”
Povestindu‑i‑se acestea, maestrul Hsue Dou rosti următoarele: „Răspunsul n‑a fost potrivit. De la prima întrebare i‑aş fi aruncat un bulgăre de zăpadă în faţă.”

*

Maestrul Nan Quan fu întrebat odată despre înţelesul propoziţiei: „Cerul şi pământul au aceeaşi origine cu mine. Toate lucrurile au aceeaşi esenţă cu mine.” O clipă maestrul rămase tăcut, apoi arătă spre o crizantemă înflorită din grădină şi spuse doar atât: „Cine trăieşte astăzi vede această floare ca‑n vis.”

*

Bo Zhang veni la maestrul Nan Quan şi‑l întrebă: „Au avut înţelepţii din vechime vreo învăţătură ascunsă pe care eu n‑o cunosc?”
„Da!” spuse Nan Quan.
Curios, Bo Zhang îl întrebă: „Care este această învăţătură?”
Nan Quan îi răspunse: „Nu este inima. Nu este nici Buddha. Nu este, de fapt, nimic.”

*

Zhao Zhou îl întrebă pe învăţătorul său Nan Quan: „Ce este adevărata cale?”
Nan Quan îi răspunse: „Calea de zi cu zi este adevărata cale.”
Zhao Zhou întrebă din nou: „Se poate învăţa calea?”
Nan Quan spuse: „Cu cât înveţi mai mult, cu atât te îndepărtezi de ea.”
Zhau Zhou îl întrebă din nou: „Dacă nu ne putem apropia prin învăţătură de ea, atunci cum o putem cunoaşte?”
Nan Quan îi spuse: „Calea nu e un lucru de văzut sau de nevăzut. Ea nu este ceva de cunoscut şi nici de necunoscut. Nu o căuta, nu o învăţa, nu o numi! Fii larg şi deschis ca cerul şi vei fi pe cale!”

*

Odată se certară călugării de la Pavilionul de Răsărit, din mănăstirea lui Nan Quan, cu cei ai Pavilionului de Apus, pentru o pisicuţă. Nan Quan prinse pisica, îşi scoase sabia şi spuse: „Dacă puteţi da răspunsul, pisica e salvată, dacă nu, e pierdută.” Nimeni nu putu da răspunsul, aşa că Nan Quan ucise pisica.
Spre seară, când Zhao Zhou se reîntoarse la mănăstire, Nan Quan îi povesti cele întâmplate. Fără să scoată o vorbă, Zhao Zhou îşi scoase sandala stângă, şi‑o puse pe cap, iar apoi se‑ntoarse şi plecă. Nan Quan spuse atunci: „Dacă ar fi fost Zhao Zhou aici, ar fi putut salva pisica.”

*

Întrebat odată despre cel mai adânc înţeles al învăţăturii Zen, Zhao Zhou răspunse. „Chiparosul în curte.”

*

Un călugăr întrebă: „Un lucru n‑am înţeles: Când piere corpul mai rămâne ceva – sufletul. Ce devine el?”
Maestrul Zhao Zhou îi răspunse: „În dimineaţa asta iar o să bată vântul.”

*

Maestrul Zhao Zhou fu întrebat: „Când întâlnim un cerşetor ce trebuie să‑i dăm?”
El răspunse: „Dar nu‑i lipseşte nimic.”

*

Un călugăr se plânse: „Maestre, sunt încă novice în Zen. Arătaţi‑mi calea!”
Zhao Zhou îl întrebă: „Ai dejunat?”
„Da!”
„Atunci du‑te şi spală‑ţi strachina!”

*

Un călugăr îi spuse lui Zhao Zhou: „Maestre, nu vă aduc nimic. Ce‑aveţi a‑mi spune?”
Zhao Zhou îi răspunse: „Du‑l de‑aici!”

*

Un călugăr guraliv îl întrebă pe maestrul Zhao Zhou despre metoda de a‑şi preda învăţătura.
Zhao Zhou îi spuse: „Te rog, vorbeşte mai tare, sunt cam tare de ureche.”
Călugărul îşi repetă întrebarea. Zhao Zhou îi spuse din nou: „N‑ai putea vorbi ceva mai tare, nici acum nu te înţeleg.”
Călugărul urlă din toate puterile: „Maestre, care vă este metoda de a vă preda învăţătura?”
Atunci Zhao Zhou zâmbi şi spuse: „Tu nu‑mi cunoşti metoda, dar pe a ta tocmai ţi‑ai trădat‑o.”

*

Un peregrin veni la maestrul Zhao Zhou şi‑i spuse: „Maestre, vreau să pornesc în pelerinaj spre Sud, ca să găsesc adevărul. Mi‑aţi putea da un sfat ca să ştiu la ce să iau seama în această călătorie?”
Zhau Zhou îi răspunse: „Cel ce pleacă într‑un pelerinaj, voind să slujească adevărului, trebuie să se îndrepte repede spre locul unde este Buddha şi să nu zăbovească pe‑acolo pe unde nu este Buddha.”

*

La mănăstirea maestrului Zhau Zhou veni un tânăr învăţăcel Zen. Maestrul îl pofti în chilia sa şi‑l întrebă: „Ai mai fost vreodată pe la mine?”Tânărul îi răspunse că nu. „Bine”, zise Zhau Zhou, „atunci bea mai întâi o ceaşcă de ceai.” Şi, cu asta, îl lăsă.
Ceva mai târziu sosi un al doilea învăţăcel la maestru.
Zhau Zhou îi puse şi acestuia aceeaşi întrebare ca şi primului. „Da”, spuse novicele, „în urmă cu un an am mai fost o dată la dumneavoastră.”
„Bine”, spuse Zhau Zhou, „atunci bea mai întâi o ceaşcă de ceai.”
Nedumerit de acestea, stareţul mănăstirii îl întrebă: „Maestre, nu înţeleg. I‑aţi întrebat pe amândoi novicii dacă au mai fost vreodată pe‑aici. Unul a zis nu, celălalt da; şi totuşi amândoi au primit acelaşi răspuns. Ce‑aţi vrut să spuneţi cu asta?”
„Stareţe!” strigă maestrul.
„Da!” răspunse acesta.
„Bea mai întâi o ceaşcă de ceai!”

*
Maestrul Zhau Zhou predica despre stihurile celui de‑al treilea Patriarh, Seng Can:
Înaltul drum nu‑i greu de fel,
Ci doar nu stărui în îndoială.
Acolo unde nu iubeşti şi‑urăşti,
Acolo limpezimea se‑nsenină.

El spuse: „A rosti, chiar şi‑o vorbă despre aceasta, ar însemna sau stăruire în îndoială sau limpezimea‑nseninată. Eu însă nu stau încă în limpezimea‑nseninată. Şi totuşi voi vreţi să o opriţi şi s‑o păstraţi – nu‑i aşa?”
Atunci unul dintre călugări îl întrebă: „Dacă nu se stă încă în limpezimea‑nseninată, atunci ce se poate opri şi păstra?”
„Asta n‑o ştiu nici eu”, îi răspunse Zhau Zhou.
„Maestre”, întrebă din nou călugărul, „dacă nu ştiţi defel, cum de puteţi mărturisi atât de deschis că nu staţi în limpezimea‑nseninată?”
Zhau Zhou spuse doar atât: „De crezi că ai întrebat îndeajuns, înclină‑te şi du‑te!”

*

De fiecare dată când maestrul Bo Zhang stătea în sala de învăţătură şi vorbea despre iluminare, se amesteca printre ascultători şi un bătrân pe care nu‑l ştia nimeni. Într‑o zi, după ce plecară ceilalţi, Bo Zhang îl ţinu pe ciudatul bătrân şi‑l întrebă cine e. Bătrânul începu să‑i povestească: „De multe veacuri, de pe vremea lui Buddha Kashyapa, trăiam ca pustnic pe acest munte. Odată fui întrebat de un călugăr dacă un schimnic care a parcurs toate treptele curăţirii sufleteşti mai este supus legii pricinei şi urmării. Fără de minte am răspuns: „El nu mai este înlănţuit pricinei şi urmării.” Ca pedeapsă pentru trufia ce s‑a vădit în acest răspuns am fost osândit să iau înfăţişarea unei vulpi şi să aştept şi astăzi mântuirea. Vă rog, daţi pentru mine răspunsul, ca să pot fi izbăvit!” Şi‑apoi bătrânul întrebă: „Este un schimnic ce a parcurs toate treptele curăţirii sufleteşti supus pricinii şi urmării?” Bo Zhang dădu răspunsul: ”El atârnă de împreunarea dintre pricină şi urmare.”
La aceste vorbe, bătrânul fu străbătut ca de un fulger. Dintr‑o dată legea pricinii şi urmării îi deveni străvezie. Recunoscător, se înclină în faţa maestrului şi spuse: „Acum am fost izbăvit de chipul de lighioană. După ce mă voi fi preschimbat, îndepliniţi pentru mine obiceiurile de înmormântare pentru un călugăr răposat.” Şi cu asta dispăru.
Bo Zhang dădu de veste în mănăstire că după vremea amiezii se vor îndeplini obiceiurile de înmormântare pentru un călugăr răposat. Toţi se minunară de asta pentru că nu auziseră că fi murit cineva în mănăstire. Bo Zhang păşi în urma unui alai de înmormântare, ocoli muntele şi scoase dintr‑o vizuină leşul unei vulpi. Vulpea fu arsă şi cenuşa ei îngropată, aşa cum voise bătrânul.

*

Da An veni la maestrul Bo Zhang şi‑i spuse: „De multă vreme îl caut pe Buddha, fără să‑l găsesc. Unde trebuie să‑l caut?”
Maestrul răspunse: „Unde trebuie căutat boul pe care stai călare?”
Da An întrebă din nou: „Ce trebuie să fac după ce l‑am găsit?”
Bo Zhang spuse: „Trebuie să te întorci acasă pe boul tău.”
Da An mai întrebă: „Trebuie totuşi să mai fiu cu luare‑aminte la ceva?”
Maestrul îi spuse: „Trebuie să ai grijă, aşa cum păstorul are grijă de boul său: Îl loveşte cu băţul ca să nu intre într‑o păşune străină.”

*

Bo Zhang fu, odată, întrebat: „Care este cel mai minunat lucru din lume?”
El răspunse: „Aici şed doar ca să şed”.

*

Pe când maestrul Bo Zhang îmbătrânise şi‑şi simţea sfârşitul aproape, voi să‑şi supună discipolii unei probe, ca să vadă care dintre ei e vrednic să‑i devină urmaş. Maestrul puse un ulcior plin cu apă pe podea şi spuse: „Numiţi‑l cum vreţi, doar ulcior n‑aveţi voie să‑i spuneţi. Acum, repede, cum îi veţi zice?”
Se ridică atunci We Shan şi răsturnă ulciorul cu piciorul.
Bo Zhang îl numi urmaşul său.”

*

Maestrul Huang Bo vorbi în faţa adunării călugărilor. El spuse: „Nu sunteţi decât o adunare de neisprăviţi care vă nutriţi numai cu drojdia vinului. Rătăciţi de colo până colo prin ieri şi mâine, dar azi‑ul vostru unde este?! Nici măcar nu ştiţi că în întreaga împărăţie nu mai există nici un maestru.”
Atunci se ridică un călugăr şi spuse: „Dacă într‑adevăr nu mai există Zen, cum se face că peste tot în ţară sunt mănăstiri pentru a‑i primi pe peregrini şi a‑i învăţa pe călugări?”
Huang Bo îi răspunse: „Eu n‑am spus: Nu există Zen. Am spus numai: Nu mai există nici un maestru!”

*

Maestrul Hsiang Yen obişnuia să lămurească secretul Zen printr‑o pildă: „Un om se urcă într‑un copac pe marginea unei faleze abrupte. Se agaţă cu dinţii de o creangă. Mâinile sale nu se ţin de nimic, picioarele sale atârnă în gol. Deodată apare cineva şi‑i strigă: „Spune, de ce‑a venit Bodhidharma în China?” Aşa e întrebat cineva despre taina iluminării. Cumplită situaţie! Dacă nu răspunde, întrebarea e pierdută. Dacă deschide gura pentru a răspunde, e ca şi mort.”

*

Călugărul Lung Ya îl vizită pe maestrul Do Shan şi‑l întrebă: „Ce mi‑aţi spune dacă mi‑aş scoate sabia şi v‑aş tăia capul?”
Do Shan îşi înclină grumazul şi spuse: „Loveşte!”
Triumfător, Lung Ya strigă: „Capul v‑a şi căzut!” Do Shan doar zâmbi.
Mai târziu, Lung Ya veni la maestrul Dung Shan şi‑i povesti despre aceasta. Dung Shan îl întrebă: „Şi ce v‑a spus Do Shan?”
„N‑a putut spune nimic”, răspunse Lung Ya.
„Într‑adevăr?” spuse Dung Shan zâmbind. Adu‑mi atunci capul pe care i l‑ai tăiat!”
De‑abia atunci îşi înţelese Lung Ya neghiobia şi‑şi află iluminarea.

 

“ZEN . Din spusele şi versurile maeştrilor” de Marius Iosif,  Ed.Limes, 2016, Floresti, Jud.Cluj

 

Marius Iosif (n.25 martie 1953, Timisoara)-stranepot al poetului St.O.Iosif-este eseist, prozator, poet si traducator.A absolvit cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii Babes-Bolyai (1979), iar in 2012 a obtinut titlul de doctor in filologie.
A debutat in 1978, in revista Echinox. Publica periodic articole in reviste din Romania si de peste hotare precum Vatra, Familia, Transilvania, Idei in dialog, Agora, Forum studentesc, Filozofie magazine (Belgia&Olanda), Clipa (SUA). In anul 2012 isi sustine lucrarea de doctorat Ipostaze literare ale experientei spirituale, lucrare apreciata cu Summa cum laude, si, ulterior publicata in volum la Editura Tracus Arte cu titlul O ecologie a sacrului (2014). A mai publicat : Tragedie si Haiku (1999), Petra (2000), Zen (2003, 2016), Note din zile (2015) . Este membru al Uniunii Scriitorilor, din partea careia a primit premiul pentru debut (Filiala Targu-Mures).

Fotografia apartine autorului

Leave A Comment

%d bloggers like this: