Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca duc în aceste zile magia spectacolelor în două comunități din afara municipiului, mai exact la Huedin și în
“Alert, original și mereu surprinzător, Wolfgang Amadeus Mozart ne cucerește cu fiecare dintre partiturile sale, iar acest concert este impregnat cu aceeași inspirație inegalabilă. Interpretat
Documentarul „colectiv”, regizat de Alexander Nanau, este primul film românesc nominalizat la premiile Oscar, relatează News.ro. Lungmetrajul, cronică a primului an de după tragedia din
S-a stins un mare Literat și plânge Literatura, s-a stins un mare Scriitor și plânge Uniunea Scriitorilor, s-a stins un mare Intelectual și plânge întreaga
Cu Sânziana şi Pepelea redescoperim copilăria teatrului românesc, acea naivitate hazlie, jucăuşă, care grăieşte însă multe adevăruri despre firea românească valabile şi astăzi; un text
Avem nevoie de cultură – Un om între oameni Realizator . scriitor Ioan Meghea
Teatrul de Păpuși „Puck”, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, își continuă programul de spectacole online cu „Alfonso și vrăjitoarea”, în scenariul și
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István a primit marți, 9 martie a.c., vizita Ambasadorului Statului Israel în România, Excelența Sa, domnul David Saranga. În cadrul
Sa revedem – Clujul Boem cu Monica Alexe, la Cafeneaua Doamna T
Il Nullafacente: un paradox despre căutarea fericirii Voința de a fi „prezent“, renunțând la lingușirile și chemările falselor ispite ale lumii, îi conduce pe protagonist
1,327 Subscribers