Sedința ordinară a Cpnsiliului Județean Cluj din 19 decembrie 2024 orele 11.00 . Iată ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre pentru stabilirea prețurilor medii
Clujul la Zi : sportul clujean încotro ? invitați Philgas Șoit, antrenor principal și Judit Maier Orosz, campionă națională, europeană și mondială natație CS Universitatea
Consiliul Județean Cluj a fost selectat ca beneficiar al unor servicii gratuite de consultanță în domeniul inovării și transformării digitale, în cadrul apelului lansat pentru instituții de
Consiliul Județean Cluj a semnat contractul de finanțare ce vizează modernizarea, cu fonduri europene, a două drumuri județene, respectiv DJ 170B Topa Mică-Așchileu Mic, în
România are nevoie de digitalizarea administraţiei publice, în condiţiile în care încă se mai solicită documente în format fizic şi dosare cu şină, a afirmat
„Dragii mei, din țară și de pretutindeni, bine v-am regăsit. De la suflet la suflet, vă mulțumesc pentru răbdarea, puterea și discernământul de care ați
Chirurgul și deputatul Patriciu Achimaș Cadariu a analizat motivul pentru care România se clasează și anul acesta pe locul I în Uniunea Europeană la numărul
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va găzdui luni, 16 decembrie 2024, Simfonia sărbătorilor, Concertul de Crăciun al UBB, susținut de Young Famous Orchestra, sub bagheta
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a primit vineri, 13 decembrie 2024, vizita unei delegații oficiale din Republica Moldova, condusă de domnul Iurie Tulgara, Președintele
Slujba religioasă ortodoxă din 15 decembrie 2024 cu Preotul Ioan Avram
1,327 Subscribers