” De multe ori m-am intrebat ce inseamna o fotografie buna si aici negocierea termenului “buna” este dintr-o data masurabila prin reactie. Acum avem atat
Premierul Florin Cîţu, vicepreşedinte al PNL, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului, adăugând că partidul are nevoie de un “suflu nou”. “Am decis să mă
O nouă tranșă de 1.091.610 doze de vaccin Pfizer va intra în România, luni, 31 mai, cea mai mare tranşă de până acum, a anunțat
Dr Mihai-Viorel Zamfir, medic specialist Psihiatrie & Geriatrie-Gerontologie, Doctor în Științe Medicale vorbește pe larg despre tulburările de memorie Oboseala, somnul insuficient, stresul zilnic, pandemia,
” Fotografia este modul meu de a relationa cu lumea. Si cu mine insami, de fapt. O fotografie buna este una care-si povesteste singura povestea.
După ce vaccinarea copiilor de 12-15 ani cu Pfizer a fost aprobată vineri, 28 mai, de Agenția Europeană a Medicamentului, medicul Valeriu Gheorghiță a anunțat,
: Festivalul Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) lansează o nouă provocare pentru adolescenții pasionați de film, fotografie și editare video.
” O fotografie buna nu e aceea care e creata dupa toate regulile existente. O fotografie buna are o idee, o istorie si capteaza atentia
Construirea României post-pandemice nu înseamnă revenirea la starea de dinainte, ci un progres semnificativ spre o nouă etapă, iar acest obiectiv poate fi realizat prin
Guvernul a aprobat în ședința de joi, 27 mai, un memorandum pentru contractarea a două împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare
1,327 Subscribers