Administrația Naționala de Meteorologie a transmis, în prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, că luna noiembrie începe cu „valori termice mai mari decât cele specifice”.
Legea nr. 448/2006 obligă angajatorii cu peste 50 de salariați să încadreze în muncă un număr de 4% persoane cu handicap. În caz contrar, plătesc
Rata şomajului înregistrată la nivel naţional, la sfârşitul lunii septembrie, a ajuns la 2,88%, în scădere cu 0,03 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă din
“Nu stiu daca, in ceea ce ma priveste, exista o definitie sau o formula care sa defineasca o fotografie buna. Eu nu pun accent pe
“Fotografia buna as defini-o ca pe un inceput de poveste. O imagine care te duce de mana doar pana la jumatatea unui drum, invitandu-te sa
Include mai des merele roșii în gustările tale și ale copiilor. Se știe cât de bune sunt aceste fructe pentru sănătate și multe studii arată
Indicele preţurilor de consum se va menţine peste 15% la sfârşitul anului, respectiv 15,2%, urmând să scadă la 8% în 2023 şi la 3,7% în
Guvernul a aprobat, astăzi, proiectul centurii metropolitane a Clujului, care va „eliberara” orașul de aproximativ 22.230 vehicule pe zi și va costa 1,4 miliarde de
Spitalul Regional de Urgență din Cluj, un proiect dorit de foarte mult timp, este deja în fază de proiectare. Viitorul spital va fi construit în
“…O imagine buna este acea imagine la care te tot intorci in timp sa o revezi fara ca ea sa fie socanta, extravaganta….dar care face
1,327 Subscribers