O nouă investiție finalizată de Consiliul Județean Cluj, în beneficiul pacienților Spitalului de Recuperare
Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de înlocuire a instalației de tratare, filtrare și reîncălzire a apei din cele două bazine interioare ale Spitalului de Recuperare, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean. În valoare de cca. 200.000 de lei, investiția
Previziunea cercetătorilor UBB cu trei săptămâni înainte de începerea anului universitar 2021-2022, cu privire la incidența cazurilor de COVID-19
Universitatea Babeș-Bolyai, prin Școala de Științe Sociale a UBB și prin intermediul unei echipe de șase cercetători ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (UBB FSEGA), a realizat, cu trei săptămâni înaintea începerii anului universitar 2021-2022, o previziune a
Marinela Marc , inspector școlar general -ședință cu toți directorii unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj
‘Inspectoratul Școlar Județean Cluj a organizat azi o ședință cu toți directorii unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj pentru analiza stării învățământului clujean în anul școlar trecut, prezentarea obiectivelor manageriale pentru anul școlar 2021-2022 și stabilirea unor aspecte organizatorice
ŞEDINŢA COMUNĂ A CAMEREI DEPUTAŢILOR ŞI SENATULUI
ŞEDINŢA COMUNĂ A CAMEREI DEPUTAŢILOR ŞI SENATULUI











