Teatrul National Cluj-Napoca: MINUNATA LUME NOUĂ A DOMNULUI HARPAGON, joi, 28 mai 2026, ora 19:00, Sala mare

May 25, 2026
12 Views

In Minunata lume nouă a domnului Harpagon de Michele Santeramo, faimosul personaj din Avarul lui Molière se emancipează de sub tirania primului său autor și își croiește un nou destin printre noi, spectatorii, pe care ne ia drept complici și confidenți. După trauma de a-i fi fost furat cufărul cu bani spre sfârșitul comediei care l-a consacrat în urmă cu trei secole, acesta își reconsideră modelul de afaceri, devenind, dintr-un cămătar meschin, un capitalist rapace.

În montarea lui Roberto Bacci, Harpagon (Radu Lărgeanu) își permite tot soiul de plăceri și excese, deoarece, pretinde el, este un om pe de-a întregul schimbat. Talentul și plăcerea de a strânge sume fabuloase fac ca banii să devină mai degrabă un premiu de perspicacitate decât un scop în sine. Personajul nu se limitează totuși să încheie tranzacții, ci antrenează publicul într-un joc de-a moralitatea, pe care o chestionează, o duce în derizoriu și o întoarce pe dos. În jongleriile lui retorice, limitele dintre bine și rău se reduc la o chestiune de perspectivă, deși sofisticarea aceasta nu este decât o spoială pentru realități monstruoase. Într-o zi însă, Marianna (Diana Buluga), tânăra pe care a cumpărat-o de mică, crescând-o pentru rolurile de servitoare, de asistentă, de companioană sau chiar de soție, se dovedește a fi un potențial donator de inimă, cu un preț ajustat la disperarea cumpărătorilor. Pus în fața unei asemenea dileme (i)morale, prioritățile lui Harpagon intră într-un conflict pe care nu-l poate rezolva fără ajutorul nostru.

„Fantasma lui Harpagon, personajul imaginat de Molière, este încă printre noi, după 300 de ani. Susține că a devenit bun. De data aceasta face afaceri cu copii pentru a se îmbogăți. Îl întâlnim la el acasă, pe o scenă pe care nu a abandonat-o niciodată, stăpân al unei noi lumi în care nevoia de a vinde și cumpăra copii, sau chiar o inimă, îl îmbogățește. Dar cât valorează, de fapt, astăzi, viața unei ființe umane? Vorbind despre copii, Harpagon îi interoghează pe adulți despre alegeri, despre responsabilitate, despre nevoia de a continua să plăsmuiască vieți.”

Leave A Comment