Cu peste 35% dintre voturi, Ciprian Ciucu (PNL), fost primar al Sectorului 6, devine primarul general al Bucureștiului pentru următorii aproape trei ani. Mandatul acestuia începe într-un moment complicat: o guvernare tensionată, un oraș cu infrastructuri îmbătrânite, presiune pe locuire și o administrație care va trebui să negocieze constant, cu sectoarele, cu Guvernul și cu instituțiile-cheie.
Victorie categorică pentru Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 în cursa pentru Primăria Capitalei. Edilul liberal a fost votat de 211 mii de bucureșteni, cu 36,16% din voturile exprimate, și va fi primarul general pentru următorii doi ani și jumătate.Ciprian Ciucu a câștigat alegerile cu 36,16% dintre voturi
Ciprian Ciucu a câștigat alegerile parțiale pentru Primăria Capitalei, după ce a obținut 211.562 de voturi (36,16%).
Anca Alexandrescu termină cursa pe locul al doilea, cu 21,94% dintre voturi. Peste 128 de mii de bucureșteni au votat candidata susținută de AUR. După o campanie agresivă, primarul în funcție de la Sectorul 4, Daniel Băluță, termină cursa pentru capitală pe locul al treilea, cu 20,51% dintre voturi, depășit în mod surprinzător de Anca Alexandrescu. Candidatul USR Cătălin Drulă a ieșit pe locul al patrulea, cu 13,9% din voturile exprimate, fiind votat de 81 de mii de bucureșteni.
Clasamentul complet:
- Ciprian Ciucu (PNL) – 36,16%
- Anca Alexandrescu (Dreptate pentru București) – 21,94%
- Daniel Băluță (PSD) – 20,51%
- Cătălin Drulă (USR) – 13,90%
- Ana-Maria Ciceală (SENS) – 5,85%
- Eugen-Orlando Teodorovici (ind.) – 0,28%
- George-Valentin Burcea (POT) – 0,20%
- Gheorghe Nețoiu (ind.) – 0,19%
- Oana Crețu (PSDU) – 0,18%
- Angela Negrută (ind.) – 0,14%
- Dănuț-Angelo Trifu (ind.) – 0,14%
- Vlad-Dan Gheorghe (ind.) – 0,11%
- Constantin-Titian Filip (ind.) – 0,11%
- Gheorghe Macovei (PRM) – 0,09%
- Mihai-Ioan Lasca (PPR) – 0,08%














