Instituția Prefectului – Județul Cluj : 𝐂𝐨𝐥𝐞𝐠𝐢𝐮𝐥 𝐏𝐫𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣- 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐧𝐮𝐥 𝟐𝟎𝟐𝟔!

Prima ședință a Colegiului Prefectural al județului Cluj din anul 2026, prezidată de doamna prefect Maria Forna, în prezența doamnei subprefect Maria Buzaş- Fekete, domnul subprefect Florentin Burz și a reprezentanților serviciilor publice deconcentrate.
Pe ordinea de zi s-a aflat aprobarea tematicii și a subiectelor propuse de membrii colegiului, ce urmează a fi analizate în cadrul ședințelor Colegiului Prefectural pe parcursul anului 2026, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Totodată, doamna prefect Maria Forna a prezentat Raportul de activitate al Instituției Prefectului- județul Cluj pentru anul 2025, evidențiind principalele acțiuni desfășurate, rezultatele obținute și obiectivele atinse. Cu acest prilej, doamna prefect a mulțumit personalului instituției pentru implicarea constantă și profesionalismul de care au dat dovadă în gestionarea tuturor problematicilor de la nivelul județului Cluj.
În ceea ce privește tematica și subiectele propuse, au fost implicate și vor contribui, ca şi pânǎ acum, pe parcursul acestui an, următoarele instituții deconcentrate:
➡️ Direcția de Sănătate Publică Cluj: Strategia de gestionare a infecțiilor respiratorii acute și a gripei sezoniere, pregătirea pentru sărbătorile Pascale și pentru sezonul cald, Managementul efectelor caniculei asupra populației pentru reducerea morbidității și mortalității cauzate de temperaturile extreme, Managementul sanitar pentru manifestările publice, igiena școlară.
➡️ Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Cluj: activitatea de control și inspecție socială, activitatea de administrare și gestionare a beneficiilor de asistență socială și a altor programe privind serviciile sociale susținute de la bugetul de stat precum și activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesională.
➡️ Casa Județeană de Pensii Cluj: certificatele de viață pentru beneficiarii nerezidenți, ajutorul de deces, contractul de asigurare socială.
➡️ Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj: sprijinirea tinerilor și integrarea pe piața muncii, derularea de programe de formare profesională corelate cu cerințele actuale ale pieței muncii, derularea de programe de stimulare a ocupării forței de muncă, de ucenicie, derularea de proiecte cu finanțare europeană.
➡️ Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj: acțiuni de conștientizare privind respectarea legislației în domeniul relațiilor de muncă- premisă în vederea reducerii fenomenului muncii nedeclarate, informare și conștientizare a angajatorilor și a angajaților cu privire la dialogul social, accidentele de muncă și bolile profesionale.
➡️ Direcția Județeană pentru Cultură Cluj: avizarea restaurărilor și intervențiilor asupra patrimoniului construit și transformarea contemporană a județului Cluj prin conservarea șo protejarea caracterului istoric.
➡️ Inspectoratul Școlar Județean Cluj: stadiul pregătirii unităților de învățământ preuniversitar în vederea începerii în condiții optime a anului școlar 2026-2027, Starea învățământului clujean în anul 2025-2026 și Prezentarea raportului Planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027.
➡️ Direcția pentru Agricultură a Județului Cluj: evidență scoaterii din circuitul agricol a terenurilor agricole conform OUG 83/2018, situația vânzării terenurilor agricole din extravilanul localităților conform Legii 17/2014.
➡️ Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Cluj: monitorizarea operatorilor economici a pieței semințelor în anul 2026, elaborarea și implementarea programului anual de multiplicare pe operatori economici, specii, soiuri și categorii biologice precum și certificarea oficială și testarea calității semințelor pe grupe.
➡️ Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj: măsuri privind asigurarea siguranței alimentare în perioada sărbătorilor și a manifestărilor publice, verificarea zonelor turistice, plan de prevenire și control a bolilor la animale,
➡️ Direcția de Mediu a județului Cluj: situația gestionării deșeurilor, avizele.
„Le mulțumesc colegilor din serviciile publice deconcentrate pentru activitatea din 2025. Ne vom preocupa ca și în anul 2026 activitatea Colegiului Prefectural și a instituțiilor deconcentrate să fie una intensă, coerentă și eficientă, centrată în permanență pe interesul cetățeanului clujean și pe asigurarea unor servicii publice de calitate.”, a declarat doamna prefect Maria Forna.

Leave A Comment