Muzeul de Arta Cluj-Napoca: Andrei Budescu & Cristian Opriş, [IN] ABSENTIA

January 30, 2025
85 Views

„La împlinirea a 80 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare şi exterminare nazist de la Auschwitz-Birkenau, Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), în parteneriat cu Centrul de Interes, marchează «Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului», omagiată anual la data de 27 ianuarie, prin inaugurarea unei expoziții-eseu despre sensurile și implicațiile memoriei, între cunoaştere şi ignoranţă, între amintire şi uitare, invitând, prin sondarea unor răni dureroase ale istoriei recente, la un exerciţiu de empatie reflexivă.

Ca un apel la conștiință şi responsabilitate, expoziţia îşi propune să tragă şi un semnal de alarmă cu privire la repercusiunile dramatice pe care le produc lecţiile neasumate ale trecutului (o panoplie de îndemnuri altruiste la acţiune şi reabilitare), ale cărui deficienţe şi neputinţe subzistă, în mod regretabil, şi astăzi, uneori în forme mult agravate: de la neglijarea voită a istoriei la regresul moral şi diminuarea verticalităţii, de la indiferenţă sau tăcerea complice la ură, dezbinare și intoleranţă, de la fanatismul religios şi revărsările partinice la îmbrăţişarea pseudo-idealurilor dictate de ambiţii meschine sau interese particulare, în fond tare persistente ale vieţii sociale din care transpare alegerea, mai mult sau mai puţin conştientă, dar mereu la îndemână, de a coabita, apatic şi bolnăvicios, cu «anomalia» în defavoarea unei vindecări reale” . (Alexandra Sârbu, curatorul expoziţiei)

„Experienţa şi istoria ne arată că popoarele şi guvernele n-au învăţat niciodată nimic din istorie şi nici nu au acţionat vreodată conform învăţămintelor pe care ar fi trebuit să le tragă din aceasta”. (Reinhart Koselleck)

…..

 

Leave A Comment