De Sfânta Maria, joi, 15 august 2024, la Valea Ierii, iubitorii de natură, cultură și produse tradiționale sunt așteptați la cea de-a treia ediție a Festivalului Fructelor de Pădure.
Desfășurat în cadrul Zilei comunei, acesta va cuprinde o gamă variată de evenimente, atât gastronomice, cât și culturale. Cei prezenți vor avea ocazia să vadă priceperea gospodinelor din zonă, care știu să transforme fructele de pădure în adevărate delicii, iar turiștii vor putea degusta și cumpăra cele mai bune dulcețuri, siropuri, băuturi și prăjituri, obținute din fructele culese din flora spontană.
Manifestarea, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local Valea Ierii și Asociația „Produs de Cluj” va debuta la ora 14:00, pe stadionul comunal.
Aici vor fi amplasate standurile producătorilor locali, de unde vor putea fi achiziționate fructe de pădure de sezon, dar și produse gastronomice realizate după reţete vechi: siropuri, gemuri, dulceţuri. Producătorii vor aduce spre vânzare ciuperci, miere de albine și băuturi: afinată, murată sau pălincă de afine.
Cei prezenți se vor putea bucura și de un spectacol folcloric, susținut de Cornelia și Lupu Rednic, Cosmin Mocean, alături de tinerii interpreți clujeni: Larisa Gurzău, Alesia Rus, Dragoș Câmpean, Decebal Câmpean, Andra Moldovan, Alexandru Crișan, Cristian Mezei-Pop, Ștefan Suciu, Antonia Lapohoș, Raluca Drule, Adania Abrudan, Daria Șipoș și Ariana Fodor.
Pe scenă va urca și Ansamblul Folcloric „Rapsodia Someșană” al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, conducerea muzicală Radu Sămărtean, instructori coregrafi Vasile Rus și Călin Nealcoș, coord. Elena Ghirca. Cei prezenți se vor putea bucura de jocuri tradiționale din județul Cluj, dar și de muzică vocală și instrumentală, interpretată de: Marin Pașcalău (taragot), Dana Mirela Pop, Sofia Olar, Mădălina Tomoș, Alexandra Bonda, George Mariș, Delia Toderici, Ioana Budaie, Ioana Toader, Violeta Goia, Mihaela Toșa, Ioana Șuteu, Sebastian Roman și Corina Chiorean.
În fața spectatorilor vor mai evolua: „Jucăușii din Hășdate”, coordonați de Corina Cristuțiu și Daniel Rusu, și Grupul de copii „Brâul Munților” din Valea Ierii, coordonat de Lăcrimioara Marcela Cocuț. Evenimentul va fi prezentat de Cosmin Mocean.
Valea Ierii este una dintre cele mai sălbatice și bine conservate arii din zona Munților Apuseni. Cu peisaje impresionante, pajiști naturale, păduri de foioase, conifere și de amestec, aici crește și o plantă rară, arnica. Frumusețea peisajului și importanța păstrării pădurii pe versanții cu pante foarte mari, cumulate cu valoarea fondului cinegetic, au dus la declararea zonei Valea Ierii ca sit de interes comunitar, parte integrantă a Rețelei Ecologice Europene Natura 2000.
Proiectele culturale ale CJCPCT se desfășoară cu sprijinul CONSILIULUI JUDEȚEAN CLUJ