Noua Lege a Pensiilor recunoaște drepturile pensionarilor astfel încât sunt valorificate în calculul pensiei veniturile contributive care anterior nu erau valorificate (de exemplu, sporuri nepermanente, prime, premii, al 13-lea salariu, ore suplimentare, acord global etc).
Pentru perioadele de după aprilie 2001, nu sunt necesare documente justificative pentru veniturile nepermanente, deoarece aceste informații sunt deja stocate în bazele de date electronice, potrivit informațiilor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
Noua lege a pensiilor prevede că pensionarii trebuie să solicite angajatorilor în activitate adeverințe cu sporurile nepermanente, conform formatului prevăzut în Anexa nr. 6 din Legea 360/2023.
În cazul angajatorilor care nu mai sunt activi, pensionarii trebuie să se adreseze deținătorilor de arhive.
După 1 septembrie 2024, adeverințele pot fi în continuare depuse la dosarele de pensii, fără un termen limită, iar drepturile rezultate din noile documente vor fi acordate cu data de întâi a lunii următoare.
Pensionarii care nu au avut venituri nepermanente nu trebuie să prezinte adeverințe la Casele de Pensii.
În cele ce urmează prezentăm listele veniturilor permanente și nepermanente care sunt valorificate la recalcularea pensiilor.
Lista veniturilor nepermanente:
• formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
• premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
• recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;
• al treisprezecelea salariu;
• formele de retribuire pentru “orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru;
• sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor;
• indemnizaţiile de muncă nenormată;
• alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale.
Lista veniturilor permanente:
I. Sporul de vechime în muncă:
1. Pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 1992, sporul de vechime în muncă se calculează automat, potrivit prevederilor art. 139 alin. (5) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii şi, în consecinţă, nu este necesară dovedirea acestuia prin adeverinţe.
2. Pentru perioada de după 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat este cel înregistrat în carnetul de muncă sau dovedit cu adeverinţe.
…..
Cititi continuarea articolului pe adevarul.ro