Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea care aprobă Ordonanţa de Urgenţă (OUG) pentru aprobarea Programului naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti, în valoare de peste 13,2 miliarde de lei.
Potrivit OUG, valoarea programului în perioada 2024 – 2031 este de 13.250.000.000 de lei, iar, pe parcursul derulării sale, Guvernul poate aproba prin hotărâre redistribuiri de sume.
Finanţarea programului se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, de la o poziţie distinctă de transferuri, bugetele locale, alte surse legal constituite.
Pentru susţinerea finanţării programului pot fi contractate împrumuturi de la instituţiile financiare internaţionale sau de la alţi finanţatori. Beneficiarii proiectelor finanţate din bugetele locale pot utiliza ca surse de finanţare complementare fonduri din bugetele proprii sau din alte surse legal constituite, dacă este cazul.
În scopul utilizării eficiente a fondurilor alocate prin program, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene poate dezangaja fondurile rămase neutilizate în urma atribuirii şi/sau finalizării contractelor de achiziţie publică aferente contractelor de finanţare aflate în implementare sau finalizate, în cursul unui exerciţiu bugetar, în vederea contractării de noi proiecte în limita creditelor de angajament alocate.
……