41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă (sondaj)

April 17, 2024
59 Views

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele motive de frustrare, conform celui mai recent sondaj realizat de eJobs.ro şi Up România.

Astfel, potrivit sursei citate, 34% dintre angajaţi exprimă nemulţumiri în legătură cu jobul lor actual, în timp ce 7% se declară foarte nemulţumiţi. La celălalt pol, 54% dintre respondenţi spun că sunt mulţumiţi, iar 6% foarte mulţumiţi de mediul de lucru şi de etapa în care se află cariera lor.

“Întrebaţi de ce nu îşi schimbă jobul pe acest fond de nemulţumiri, 32,3% spun că, deşi ar fi tentaţi să facă acest lucru, nu au găsit încă o variantă mai bună. Lor li se alătură alţi 11,8% care consideră că piaţa nu le oferă alte opţiuni”, se menţionează într-un comunicat al eJobs.

Sondajul mai subliniază că 26,4% deja caută şi aplică la alte joburi şi nu vor mai rămâne mult timp în locul în care se află acum, iar 5,9% şi-au dat deja demisia şi urmează să plece. 7,6% au decis să mai aştepte întrucât consideră că nu este momentul potrivit pentru a face o schimbare de carieră, 5,7% se află într-o zonă de confort şi le este greu să facă o schimbare, 4,6% speră că situaţia actuală se va îmbunătăţi, iar 3,4% s-au obişnuit cu oamenii cu care lucrează.

“Salariul este principalul motiv de nemulţumire pe care îl au angajaţii români, fiind menţionat de 67,3% dintre respondenţi. Este, de altfel, argumentul care cântăreşte cel mai greu atunci când decid să accepte o ofertă de job, dar şi cel care îi poate stârni cele mai mari nemulţumiri. Lipsa oportunităţilor de promovare este un alt motiv de frustrare pentru angajaţi, regăsindu-se în răspunsurile a 29,9% dintre participanţii la studiu. Alte motive care i-ar determina să-şi părăsească locul de muncă actual sunt relaţia cu managerul (28,7%), lipsa recunoaşterii muncii (25,4%), pachetul de beneficii (22,5%), volumul de muncă (22,4%), relaţia cu echipa (21,3%), programul de lucru (20,2%) ori lipsa unui echilibru între job şi viaţa personală (19,5%)”, a declarat Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs.ro, citată în comunicat.

Alte motive menţionate în sondaj au mai fost mediul de lucru, proiectele în care sunt implicaţi, instabilitatea job-ului sau lipsa feedback-ului.

Dacă ar fi, totuşi, în punctul de a-şi da demisia pentru o altă oportunitate, 43,9% spun că o contraofertă salarială i-ar putea face să se întoarcă din drum, 12,7% s-ar răzgândi dacă angajatorul actual le-ar oferi un pachet de beneficii mai generos, 10,9% ar avea nevoie de o îmbunătăţire a condiţiilor de lucru, 7,4% de un plan de carieră profesional şi 6,8% ar vrea să primească şansa de a lucra pe alte proiecte în cadrul companiei. 15,9% spun că se află într-o etapă în care nimic nu i-ar mai putea face să se răzgândească.

“În lumina acestor constatări, este esenţial să subliniem importanţa redefinirii conceptului de muncă. Vorbim de o recalibrare necesară în modul în care angajatorii percep beneficiile asociate acesteia. Cu atât mai mult cu cât angajaţii români au deja o perspectivă destul de clară asupra modului în care ar trebui să arate întreg ecosistemul în care îşi desfăşoară activitatea, fie că vorbim despre mediul de lucru, relaţia cu managerul sau colegii până la salariul şi pachetul de beneficii extrasalariale. Printre acestea din urmă, cardurile de masă rămân în topul preferinţelor, fiind apreciate de 52,5% dintre respondenţi, care consideră că ar trebui să fie incluse în orice ofertă de angajare. De asemenea, lista de beneficii este completată de abonamentul medical la o clinică privată (35,1%), programul flexibil (33,5%), asigurarea medicală (29%), posibilitatea de a lucra de acasă (26,4%), sau accesul la o platformă de beneficii extrasalariale (25,2%)”, a spus Loredana Vătăvoiu, Marketing director în cadrul Up România.

…..

Leave A Comment