Proiectul pilot „Vreau la Facultate”, demarat la UBB

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), în parteneriat cu World Vision România, a demarat în luna martie Proiectul pilot „Vreau la facultate”. Prin intermediul acestui proiect este oferit un pachet educațional complex pentru studenți, sprijinindu-i pe aceștia să aibă cel mai bun start în carieră și în viață.

Potrivit ultimului raport Monitorul Educației și Formării realizat de Comisia Europeană România are cei mai puțini absolvenți de învățământ superior din Uniunea Europeană, în 2021 doar 23,3% dintre tinerii înscriși la facultate reușeau să își finalizeze studiile universitare, față de media Uniunii Europene de 41,2%.

Pachetul educațional pentru studenții din mediul rural cuprinde:

7 Workshop-uri tematice/ student – gestionarea timpului, scriere academică, gestionarea taskurilor, motivație sau gestionarea stresului. Workshop-urile vor fi susținute de către consilieri și voluntari din cadrul Centrului de Carieră, Orientare Profesională și Alumni UBB, până la finalul anului universitar, iar primul workshop a fost susținut pe data de 4 martie.

Program de mentorat și orientare în carieră – vor fi realizate sesiuni individuale de mentorat, de consiliere școlară/socială și vocațională, în funcție de nevoile studenților, pe durata a minimum 6 luni. Mentorii sunt profesori universitari, alumni, studenți admiși la studii doctorale sau de masterat din cadrul UBB. Până în prezent au fost incluși în program zeci de mentori, selectați în funcție de profilul studentului dar și al mentorului, urmărindu-se o compatibilitate cât mai mare între mentor și student, iar noi mentori se vor alătura pe parcursul proiectului.

Dispozitiv electronic– asigurarea unui dispozitiv performant pentru procesul de învățare și studiu, precum și acces la internet pentru elevii care nu locuiesc în căminele universității.

Tabăra de vară – workshop-uri și ateliere de interes pentru studenți, cu agendă dedicată și invitați relevanți pentru domeniu și pentru beneficiarii proiectului.

Acoperirea unor cheltuieli necesare (transport, cazare la cămin, materiale educaționale etc.). Sprijinul financiar asigurat este de 400 lei/student.

Educația este o aventură în lumea cunoașterii și reprezintă principalul atu pentru o reușită în viață. Cred că sunt elevi care nu au încredere că pot reuși sau nu au priviliegiul de a avea acces facil la resurse de învățare. Sper ca prin acest program să pot contribui la construirea încrederii, acces la resurse și informații despre opțiuni de carieră.”, a declarat Simona Motogna, vicepreședinte în Senatul UBB.

Totodată, Vizeli Ibolya – mentor în program, este de părere că: „M-am înscris ca mentor în programul “Vreau la Facultate”, dezvoltat de Fundația World Vision Romania în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, dintr-un motiv personal profund. Venind dintr-o familie defavorizată, am întâmpinat provocarea de a fi primul din familia mea care a ajuns la facultate. Nu a fost ușor, dar am avut norocul să am mentori și organizații care m-au ghidat, mi-au oferit suport financiar, și mi-au împărtășit sfaturi și idei. Acest sprijin a făcut o mare diferență în viața mea. Prin urmare, consider că acest program este o inițiativă extraordinară, pentru că arată cum educația și sprijinul pot schimba vieți. Ca mentor, îmi propun să împărtășesc din experiența mea și să ajut studenții cu sfaturi și cu exemple din viața mea proprie. Vreau ca studenții să aibă încredere în ei înșiși și vreau să le arăt că își pot realiza visele dacă sunt harnici și persistenți.”

Beneficiarii proiectului sunt reprezentați de studenți din mediul rural și periurban, înscriși în anul I, ciclul de studii universitare de licență la Universitatea Babeș Bolyai, cu toții selectaţi pe baza unor criterii de vulnerabilitate. Principalele criterii de selecţie sunt reprezentate de venitul scăzut per familie, domiciliul în mediul rural, înscrierea în anul universitar 2023-2024 la Universitatea Babeș Bolyai şi deschiderea studentului și a familiei în vederea participării la activitățile de educație non-formală organizate în cadrul programului.

„În ceea ce privește așteptările mele de la acest proiect, îmi doresc ca exercițiile din cadrul activităților la care urmează să participăm să aibă o aplicabilitate cât mai mare în viața de zi cu zi. Mai mult, urmăresc să întâlnesc oameni noi și să beneficiez de fiecare oportunitate care vizează atât consolidarea unui frumos parcurs educațional pentru membrii proiectului, cât și posibilitatea de a acumula noi experiențe.”, a declarat Anca, studentă în cadrul proiectului.

Peste 65% dintre absolvenții de liceu din mediul rural nu se înscriu în învățământul superior, deși majoritatea tinerilor își doresc să urmeze studii superioare (80%), conform unui sondaj realizat de fundația World Vision România. Studiul World Vision România ne arată și faptul că unu din trei tineri din mediul rural se teme că familia nu va avea resursele financiare necesare pentru a-i susține la facultate.

Necesitatea proiectului “Vreau la facultate” vine astfel ca răspuns la nevoia acută a absolvenților de liceu din mediul rural de a fi sprijiniți în continuare la universitate, deoarece tinerii întâmpină dificultăți în privința cheltuielilor legate de transport, dar și pentru materiale educaționale sau îmbrăcăminte și alimente.

Astfel, prin proiectul pilot „Vreau la facultate”, 79 de studenți din medii vulnerabile vor fi sprijiniți să finalizeze studiile universitare și să facă performanță. Demararea proiectului vine în contextul în care aproape jumătate dintre absolvenții programului „Vreau în clasa a 9-a” din județul Cluj se îndreaptă către Universitatea Babeș-Bolyai.

Companiile și donatorii individuali care doresc să sprijine studenții din medii defavorizate pentru a termina facultatea o pot face aici: https://worldvision.ro/implica-te/campanii/vreau-la-facultate/.

 

Despre World Vision România

 

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educație, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 32 de ani de prezență în România, am ajutat peste 800.000 de copii și adulți, în aproape 800 de comunități din 40 județe.

Leave A Comment

%d bloggers like this: