Problema acestui text – amendament din Legea Integritatii depășește cu mult situația unei anumite persoane sau a unui anumit partid politic.
O lege poate schimba regulile de mâine. Nu poate schimba, după terminarea jocului, regulile după care a fost jucat ieri.
Legiuitorul este liber să fie mai sever pentru viitor.Nu este însă liber să rescrie trecutul juridic.
Dacă acceptăm că Parlamentul poate modifica ulterior consecințele juridice ale unor situații definitiv constituite, același mecanism ar putea fi utilizat în viitor în numeroase alte domenii.
Majoritățile parlamentare se schimbă.
Protecția împotriva retroactivității trebuie să rămână aceeași indiferent cine guvernează și indiferent cine este persoana afectată.
Constituția nu protejează persoane.
Într-o democrație, cel mai periculos precedent nu este întotdeauna cel care produce cea mai mare nedreptate astăzi. Este acela care oferă justificarea pentru nedreptatea de mâine.
„Dacă ei au putut, și noi putem.”
Puține propoziții sunt mai periculoase pentru o democrație.
Pentru că, din acel moment, politica încetează să mai fie competiția dintre proiecte și devine competiția dintre represalii.
Astăzi, o majoritate parlamentară schimbă o regulă și o aplică unor situații juridice născute înaintea acelei reguli. Mâine vine o altă majoritate și spune: există precedentul. Poimâine, o a treia majoritate împinge limita și mai departe.
Și fiecare va avea justificarea pregătită:
„Nu noi am început. Dacă ei au putut, și noi putem.”
Așa începe degradarea lentă a statului de drept .
Nu neapărat printr-o lovitură spectaculoasă împotriva democrației, ci prin mici excepții acceptate succesiv, fiecare justificată prin precedentul celei anterioare.
Aceasta este spirala revanșei instituționale.
La capătul ei nu mai există reguli comune.
Există doar alternanța celor care folosesc instituțiile împotriva celorlalți.
Iar democrația fără reguli comune devine doar o luptă periodică pentru controlul statului.
De aceea trebuie să existe o linie pe care nimeni să nu o treacă!
Indiferent dacă ne numim liberali, social-democrați, conservatori, auristi sau progresiști.
Indiferent cine este primar.
Indiferent cine conduce Guvernul.
Indiferent cine are majoritatea în Parlament.
Trebuie să existe câteva propoziții asupra cărora să fim cu toții de acord:
Nu schimbăm regulile după terminarea jocului.
Nu facem legi pentru a elimina adversari.
Nu transformăm instituțiile statului în instrumente de revanșă politică.
Nu cerem Curții Constituționale să fie de partea noastră. Îi cerem să fie de partea Constituției.
Constituția există mai ales pentru momentele în care majoritatea ar prefera să nu existe Constitutie!
Democrația nu înseamnă doar regula majorității.
Dacă ar fi atât de simplu, Constituția nu ar mai fi necesară. Ar fi suficient ca majoritatea parlamentară să decidă orice dorește.
Democrația constituțională înseamnă ceva mai profund:
Majoritatea guvernează, dar nici majoritatea nu poate face orice.
Există limite.Există drepturi.Există separația puterilor.Există securitatea juridică.Există neretroactivitatea legii.
Și există o Constituție care trebuie să rămână deasupra interesului politic al momentului.
Tocmai de aceea, adevărata probă a unei democrații nu apare atunci când respectarea Constituției ne convine.
Apare atunci când Constituția îl protejează pe adversarul nostru.
De aceea există Curtea Constituțională!
Curtea Constituțională nu a fost creată pentru a fi populară.
Nu a fost creată pentru a confirma majoritatea.
Și cu atât mai puțin pentru a oferi confort juridic puterii politice.
Rolul unei Curți Constituționale este exact invers.
Ea trebuie să poată spune puterii:
„Până aici.”
Chiar atunci când Parlamentul are voturile.
Chiar atunci când Guvernul are susținerea politică.
Chiar atunci când opinia publică este împărțită.
Pentru că o Constituție care funcționează numai atunci când puterea este de acord cu ea nu mai este o Constituție. Este o recomandare.
Curtea trebuie să fie gardianul Constituției.
Iar gardianul este valoros tocmai pentru că nu întreabă politicul înainte de a aplica regula.
De la „câine de pază” la „câine de companie”!
Există însă un pericol instituțional și mai mare decât o singură decizie controversată: pierderea încrederii publice în independența arbitrului constituțional.
O Curte Constituțională nu trebuie doar să fie independentă.
Trebuie să convingă societatea, prin argumentația și consecvența deciziilor sale, că este independentă.
În ziua în care cetățenii ajung să creadă că judecătorii constituționali interpretează Constituția în funcție de interesele celor care i-au numit, instituția își pierde cea mai importantă resursă: autoritatea morală.
Gardianul Constituției riscă să fie perceput nu ca un “câine de pază al democrației”, ci ca un “câine de companie “ al politicienilor — sever cu cei din afara cercului puterii și docil cu cei care îi sunt aproape!
O Curte Constituțională puternică îi protejează și pe cei pe care nu îi place majoritatea
Pentru că majoritățile vin și pleacă.
Guvernele vin și pleacă.
Primarii vin și pleacă.
Judecătorii vin și pleacă.
Constituția trebuie să rămână.
Iar într-un stat de drept, ultima întrebare nu trebuie să fie niciodată:
„Cine are puterea?”
Ci:
„Ce îi este interzis puterii să facă?”
Cred ca este inutil sa mai precizez faptul ca toata jurisprudenta anterioara a Curtii Constitutionale consacra FARA ECHIVOC principiul neretroactivitatii legii civile, in baza art. 15 alin. (2) din Constitutie:
„Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”
Astfel, Decizia CCR nr. 755/2014 afirma ca principiul neretroactivității legii civile: „este de rang constituțional și are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare” și explică faptul că legea nouă se aplică situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, nu „situațiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita)”.
Această jurisprudenta a fost reluată explicit de catre Curtea Constitutionala inclusiv în Decizia nr. 134/2024 și în alte Decizii din 2025.
Stiu, judecatorii constitutionali majoritari pentru acesta Decizie in cazul Fritz se vor da de ceasul mortii sa explice ca nu suntem in prezenta unei situtii juridice trecute, consumate, intrucat interdictia de 3 ani este inca in derulare. Fals. Tot Curtea Constitutionala a spus ca “legiuitorul nu poate institui nicio derogare de la principiul neretroactivității legii civile « ! Iar o sentința judecătorească rămasă definitivă în cazul Fritz trebuie să rămână definitivă juridic, și nu modificată politic printr-o Decizie a Curții Constituționale!
Acest gen de motivare nu va face altceva decat sa confirme dictonul stalisit: spune ce doresti sa faci, iar eu iti gasesc motivatia juridica”! Sau “ prima data arestam, apoi inventam noi motivele”! arată Primarul Emil Boc , profesor de Drept Constituțional
