Coagularea sângelui este un proces necesar, pentru ca rănile să se vindece. Când însă sângele se coagulează în interiorul venelor și arterelor, apar complicaţii serioase. Este bine să ştii că există şi unele remedii care previn formarea cheagurilor.
Persoanele care au anumite afecțiuni medicale, precum defecte cardiace congenitale, pot avea nevoie de medicamente și de adjuvanți naturali pentru subțierea sângelui, deoarece în acest mod își reduc riscul de atac de cord sau accident vascular cerebral.
Aceste substanțe care fluidizează sângele acționează în două moduri. Unele împiedică celulele sangvine să se lipească una de alta pentru a forma cheaguri (antiplachetare), și altele determină o coagulare mai lentă (anticoagulante). Este foarte important să discuţi cu un medic specialist înainte de a folosi remedii naturale pentru fluidizarea sângelui, deoarece ele pot să nu funcționeze la fel de bine ca medicamentele și pot să interfereze cu pastilele eliberate pe bază de rețetă.
Ghimbirul
Condiment cu efect antiinflamator, ghimbirul poate opri formarea cheagurilor de sânge. Conține un acid natural numit salicilat. Aspirina, cunoscută și sub numele de acid acetilsalicilic, este un derivat sintetic al salicilatului și un puternic diluant al sângelui. Totuși, pentru a beneficia de efectele anticoagulante ale salicilaților naturali, trebuie folosiți în mod regulat, în fiecare zi.
Ghimburiul se poate utiliza proaspăt, ras în diverse preparate alimentare, sau uscat și presărat în preparate coapte, gătite sau în sucuri.
Piperul cayenne
Este obținut prin măcinarea ardeilor roșii cayenne din specia Capsicum frutescens. Bogat în salicilați, acest remediu poate acționa ca agent de subțiere a sângelui. Un studiu a arătat că extractul de piper cayenne a încetinit coagularea sângelui în probele de sânge de tip O+. Capsulele care conțin piper cayenne (disponibile în magazinele naturiste și în farmacii), pot ajuta și la scăderea tensiunii arteriale, îmbunătățirea circulației şi la reducerea senzațiilor de durere.
…..