Legea pentru majorarea salariilor personalului implicat în proiecte din fonduri europene, promulgată de presedintele Klaus Iohannis

March 5, 2023
95 Views

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 152/2022 care prevede acordarea unei majorări salariale de până la 50% personalului din instituţiile şi autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi fonduri externe rambursabile, în implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.

Potrivit actului normativ, personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi personalul implicat în implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat, scrie Agerpres.

Această majorare se aplică proporţional cu timpul efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect, stabileşte OUG.

Prevederile nu sunt aplicabile demnitarilor, cu excepţia funcţiilor de preşedinte/vicepreşedinte al Consiliului judeţean şi primar/viceprimar.

…..

Leave A Comment

%d bloggers like this: