Opera Nationala Romana Cluj-Napoca : GEORGES BIZET, CARMEN, MIERCURI, 25 IANUARIE 2023, ORA 18:30, SALA MARE

January 25, 2023
384 Views

“Ultima și cea mai importantă dintre operele compozitorului francez Georges Bizet (1838-1875), Carmen s-a bucurat de o recunoaștere crescândă, în ciuda ostilității și criticii dure cu care a fost întâmpinată în seara premierei (3 iunie 1875) la Opéra Comique din Paris. Dorința lui Camille du Locle – managerul instituției la acea vreme – de a ,,face genul să evolueze” s-a materializat astfel într-o lucrare de un realism fără precedent, care redă tragica poveste a soldatului Don José, căzut pradă farmecelor gitanei Carmen. Cu toate că își sfidează familia, își compromite cariera și depășește toate limitele moralității pentru femeia pe care o iubește, soldatul va sfârși prin a o ucide.

Devine evident motivul pentru care un astfel de subiect a luat prin surprindere publicul parizian, obișnuit cu conveniența și ușor de cucerit prin piesele amuzante, cu final fericit, atotprezente în repertoriul teatrului de operă la acea vreme. Totuși, genialitatea cu care Bizet a surprins evoluția dramatică, seducătoarele melodii ale faimoasei Habanera, Séguedille sau ale Cântecului toreadorului, pronunțatul accent spaniol și lirismul francez al unor momente și-au primit, mai târziu, aprecierea cuvenită, cucerind și astăzi aplauzele furtunoase ale spectatorilor de pe întreg mapamondul.”

Foto : Nicu Cherciu

 

Leave A Comment

%d bloggers like this: