Fructele sunt o minune a naturii, pentru că au gust foarte bun, sunt pline de vitamine și nutrienţi și ne energizează din plin. Persoanele care iubesc fructele asteaptă cu nerăbdare fiecare anotimp, gândindu-se la fructele de sezon ce vor apărea, dar în special toamna, anotimpul cel mai rodnic atât pentru fructe, cât și pentru legume.
În natură nimic nu este întâmplător, deși de cele mai multe ori uităm acest lucru. Însă nu trebuie să uităm că este extrem de benefic pentru sănătatea noastră să consumăm fructe de sezon. Corpul nostru este conectat în mod direct la fiecare moment din natură și la fiecare rod cu care natura ne binecuvântează an de an. Aşa că, astăzi, vă voi povesti despre caise, căci tot sunt de sezon.
Nutrienții din caise
Caisele fac parte din categoria fructelor care, din punctul meu de vedere, sunt într-un con de umbră. Și asta pentru că nu le găsim proaspete în tot timpul anului, cum se întâmplă, de exemplu, cu merele, și pentru că singura metodă de conservare o reprezintă gemurile și dulceţurile. Iată, așadar, de ce este bine să profităm din plin de caisele proaspete din lunile de vară. Caisele sunt bogate atât în vitamine (provitamina A, vitamina C, vitamina E, dar și complexul de B-uri, și anume B3, B5, B6 si B9), minerale (cum ar fi fier, potasiu, calciu, magneziu, fosfor), cât și în beta-caroten și taninuri.
Taninurile fac parte din categoria polifenolilor, antioxidanți foarte puternici care ne protejează de efectele negative ale stresului oxidativ, iar beta-carotenul este un terpenoid care se convertește în vitamina A în organism, fiind una dintre cele mai fiabile surse de vitamina A pe care pe le poate asimila corpul uman. Numai două caise pe zi ne asigură 50% din doza zilnică recomandată de beta-caroten, deci poți consuma, cu încredere, câte caise dorești, mai ales pentru că aportul caloric al acestora este mic spre moderat.
Valori nutriționale pentru 100 grame caise
Caisele sunt aliatul tău în menținerea siluetei. Indiferent dacă te afli în deficit caloric, menținere sau suplimentare de masă musculară, caisele sunt o gustare inspirată. Așadar, 100 grame de caise reprezintă echivalentul a numai 50 de calorii. Tot în 100 de grame de caise se regăsesc 11 grame de carbohidrați, 1,4 grame de proteine și 2 grame de fibre alimentare.
În plus, unele studii 1 au arătat că persoanele care mănâncă suficientă fibre au mai puține riscuri să dezvolte o serie de afecțiuni, inclusiv:
-boli de inimă;
-diabet de tip 2;
-boala diverticulară a colonului sau inflamația intestinului.
Nu uita, chiar dacă urmezi un regim alimentar sărac în carbohidrați, cei regăsiți în fructe și legume fac parte din categoria carbohidraților complecși, care sunt benefici pentru sănătate și acceptați în curele alimentare, chiar și în cele low-carb.
Beneficiile consumului de caise
…..