
Populaţia României a înregistrat, în luna iunie a acestui an, un spor negativ (-7.247 persoane), numărul deceselor înregistrate fiind de 1,6 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform statisticii oficiale, în luna iunie din 2026, s-au înregistrat certificatele de naştere pentru 11.792 copii, în creştere cu 1.348 (+12,9%) faţă de luna mai 2026.
Numărul certificatelor de deces înregistrate în luna iunie a fost de 19.039 (10.032 pentru persoane de sex masculin şi 9.007 pentru persoane de sex feminin), mai mult cu 214 decese faţă de luna mai 2026, ceea ce reprezintă o creştere de 1,1% (+3,1% persoane de sex masculin şi -0,9% persoane de sex feminin). Numărul de certificate de deces înregistrat pentru copiii cu vârsta de sub un an în luna iunie a fost de 39, în scădere cu 12 faţă de luna mai 2026.
În luna iunie, 41,4% (7.873 decese) din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, 28,3% (5.384 decese) la persoanele de 70-79 ani şi 15,6%, reprezentând 2.962 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (50 decese), 5-19 ani (63 decese) şi 20-29 ani (71 decese).
Statistica oficială mai arată că în luna iunie la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 8.777 căsătorii. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 2.374 în luna iunie a anului acesta.
În acelaşi timp, numărul certificatelor de naştere pentru născuţi-vii înregistrat în luna iunie 2026 a fost mai mic cu 950 (-7,5%) comparativ cu aceeaşi lună din anul 2025.
Numărul certificatelor de deces înregistrat în luna iunie 2026 a crescut cu 293 (+1,6%) faţă de aceeaşi lună a anului trecut, iar cel pentru copiii cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 21 mai mic în luna iunie 2026 decât aceeaşi lună din 2025.
Sporul natural a fost negativ atât în luna iunie 2026 (-7.247 persoane) cât şi în luna iunie 2025 (6.004 persoane).














