Innamorato di te (Îndrăgostit de tine) te invită să iei parte la un concert caritabil în aer liber, care va aduce muzica senină italiană într-un cadru natural deosebit, în grădinile de la SunGarden Resort, o locație elegantă, departe de agitația orașului.
Efrem Ciprian Lupescu este un băiețel de 4 ani care, până acum câteva luni, era un copil sănătos și zglobiu. Însă, după o serie de boli specifice ale copilăriei, băiețelul a continuat să se plângă de alte dureri. O serie de investigații mai amănunțite a scos la iveală un diagnostic necruțător: neuroblastom de gradul 4, cu multiple metastaze în tot organismul.
De peste 3 săptămâni este internat într-un spital din Cluj-Napoca, împreună cu mama sa și urmează un tratament pentru forma agresivă de cancer cu care a fost diagnosticat. Însă șansa lui la viață este în străinătate, într-un spital din Franța, iar aceasta presupune un efort financiar imens, de peste 700.000 de Euro. Pentru colectarea acestor fonduri s-au implicat mulți oameni cu inimă mare, rude, prieteni, oameni de vază, instituții media, dar și instituții publice. Toți susțin familia atât prin organizarea evenimentelor caritabile, cât și prin dorința de a le fi aproape. Dar suma integrală nu a fost, încă, atinsă.
Innamorato di te este un eveniment caritabil organizat pentru a-l sprijini pe Efrem în lupta sa cu această formă agresivă de cancer, organizat de baritonul Florin Estefan, Opera Națională Română Cluj-Napoca și Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români (ASCOR), în parteneriat cu FSP Global, Sun Garden și Quadrion.
Tenorul Eusebiu Huțan și baritonul Florin Estefan, acompaniați de Emy Drăgoi la acordeon, Alessia Drăgoi la vioară, alături de un ansamblu de instrumentiști, vor interpreta unele dintre cele mai apreciate cântece italiene, precum „Vivo per lei”, „Caruso”, „Parla piu piano” sau „Nel blu di pinto di blu” (Volare).
Sunteți invitați să dăruiți, fiecare, câte puțin din bucuria voastră, cauzei lui Efrem, prin intermediul unei muzici pline de sensibilitate. Numai împreună putem aduce lumină și speranță unui băiețel de numai patru ani, care ar trebui să aibă toată viața în față, dar care trebuie să poarte acum o luptă cu o boală nemiloasă.
Suntem siguri că generozitatea d-voastră îi va oferi lui Efrem această șansă.
Pentru a participa la eveniment este necesar să urmați instrucțiunile de mai jos:
1. completați formularul de înregistrare din link-ul aflat mai jos, până vineri, 5 august.
2. achitarea, până vineri, 5 august 2022, în contul: RO46BTRLRONCRT0534825401 – Asociatia prietenii bisericii Studentilor, a taxei obligatorii ce acoperă strict consumația (aperitive și prosecco de întâmpinare*), în valoare de 50 lei, care merge către localul unde se organizează concertul.
*Consumația suplimentară se achită în momentul plasării comenzii, la bar.
Atenție! Înscrierile se încheie mâine, 5 august.
3. donații la fața locului: invitații care doresc să contribuie pentru tratamentul lui Efrem o vor putea face, cash sau cu cardul, prin mijloacele puse la dispoziție pe toată durata evenimentului.
PENTRU ACEIA DINTRE DVS. CARE NU AU MAȘINĂ SAU PUR ȘI SIMPLU DORESC SĂ O LASE ACASĂ, ASIGURĂM TRANSPORT GRATUIT. VĂ RUGĂM COMPLETAȚI ACEASTĂ INFORMAȚIE ÎN FORMULARUL DE ÎNSCRIERE AFLAT MAI JOS.
Dacă timpul nu vă permite să ne fiți alături la concert, dar doriți să îl sprijiniți pe Efrem, o puteți face oricând, folosind una dintre următoarele modalități:
BT Pay: 0748 08 05 89
Revolut ID: @monicabm5
PayPal: lupescu0adrian@gmail.com
BT Ron: RO68 BTRL 0130 1201 C647 60XX
ING Ron: RO20 INGB 0000 9999 1264 9642
BCR Ron: RO40 RNCB 0298 0753 4436 0001
BT Euro: RO43 BTRL 0130 4201 C647 60XX
ING Euro: RO62 INGB 0000 9999 1264 9662
BCR Euro: RO45 RNCB 0298 0753 4436 0008