O persoană obişnuită foloseşte, în medie, aproximativ 100 de parole, cu aproape 25% mai multe decât înainte de începerea pandemiei, în timp ce peste jumătate dintre angajaţii companiilor de peste Ocean (57%) îşi notează parolele corporative pe bileţele tip post-it, arată o analiză întocmită de specialiştii Eset.
În acest context, se pune accent din ce în ce mai mult pe implementarea noului concept “fără parolă” (passwordless), care promite că va face viaţa mult mai uşoară atât pentru utilizatori, cât şi pentru echipele de securitate, prin reducerea costurilor de administrare, sporirea productivităţii şi reducerea riscului cibernetic.
“Şi totuşi, în ciuda acestor beneficii atrăgătoare, implementarea acestui concept, atât în mediile business-to-consumer (B2C), cât şi în mediile business-to-business (B2B), nu a fost atât de extinsă pe cât s-a preconizat. Cu toate acestea, atunci când cea mai mare companie de software din lume decide să susţină o nouă abordare tehnologică, este timpul să analizăm mai în detaliu. Cu ceva timp în urmă, Microsoft a descris parolele ca fiind ‘incomode, nesigure şi costisitoare’; dacă facem un fast forward până în martie anul acesta, descoperim cum compania a şi introdus autentificarea fără parolă pentru clienţii de afaceri. În septembrie, Microsoft a anunţat că va extinde suportul pentru toţi utilizatorii. Pe baza acestor declaraţii, s-ar putea spune că era autentificării fără parolă este aici în sfârşit”, subliniază experţii.
Conform unui raport publicat, recent, pe blogul din România al producătorului de soluţii antivirus Eset, arată că 57% dintre angajaţii din SUA au notat parole corporative pe bileţele tip post-it. În acelaşi timp, o estimare din octombrie 2020 relevă faptul că o persoană obişnuită foloseşte aproximativ o sută de parole, cu aproape 25% mai multe decât înainte de începerea pandemiei.
De asemenea, timpul necesar pentru identificarea şi limitarea unei încălcări de securitate a datelor este calculat, la ora actuală, la 287 de zile.
…..