Sărbătorile de iarnă aduc noi zboruri Cluj-Napoca-Chișinău de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj împreună cu compania aeriană HiSky aduc în atenția publicului călător transilvănean, operarea a 4 zboruri directe pe ruta Cluj-Napoca-Chișinău-Cluj-Napoca, pe segmentul de trafic leisure, dedicate sezonului festiv de iarnă 2021-2022.
Răspunzând necesităților de conectivitate ale românilor din Basarabia, operatorul aerian HiSky a decis să includă în orarul său de iarnă 4 zboruri punctuale pentru destinația Chișinău, conform următorului program:
Destinația Dată operare zbor Zile de operare Program de operare Chișinău

17 decembrie 2021 vineri
CLJ 18:20 KIV 19:10
KIV 17:00 CLJ 17:50
24 decembrie 2021 vineri
CLJ 10:20 KIV 11:10
KIV 09:00 CLJ 09:50
02 ianuarie 2022 duminică
CLJ 21:30 KIV 22:20
KIV 20:10 CLJ 21:00
09 ianuarie 2022 duminică
CLJ 21:30 KIV 22:20
KIV 20:10 CLJ 21:00
Programarea acestor zboruri inedite vine după operarea altor 2 zboruri charter pe aceeași rută din perioada 14-17 octombrie 2021. HiSky s-a lansat pe piața aviației în luna februarie 2020 și pune la dispoziția pasagerilor
bilete spre mai multe destinații importante din Europa în patru clase de rezervare: basic, classic, premium și premium plus. La data de 2 aprilie 2021, HiSky împreună cu tour operatorul, Amara Tour, au poziţionat prima aeronavă a companiei aeriene HiSky, pe baza sa operaţională de la Cluj- Napoca, aducând un plus rețelei de rute regulate a aeroportului prin operarea destinațiilor Lisabona (Portugalia) și Dublin (Irlanda). Domnul Iulian Scorpan, Director General HiSky a declarat cu această ocazie: „Basarabenii stabiliți în Cluj s-au mobilizat frumos și ne-au expediat sute de mesaje despre posibilitatea de a călători cu avionul. Nu am rămas indiferenți și am decis să anunțăm pentru început 4 zboruri, iar dacă cererea se va confirma și prin numărul efectiv de pasageri, vom depune toate eforturile pentru a lansa o cursă permanentă între Cluj și Chișinău. Pe această cale, le mulțumim tuturor pentru implicare”, a subliniat CEO-ul companiei, Iulian Scorpan. Domnul David Ciceo, Director General al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj a declarat la rândul său: „Apreciem și încurajăm eforturile depuse de compania aeriană HiSky de a opera zboruri spre capitala Republicii Moldova, Chișinău, de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj. Considerăm că în scurt timp cererea pentru acest zbor va determina o transformare a lui într-unul regulat, tot timpul anului.” Prețurile, serviciile sau orice alte informații despre compania aeriană HiSky pot fi consultate pe site-ul www.hisky.aero.
Mai multe informații cu privire la condițiile de călătorie din țările de destinație găsiți
accesând pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe: https://www.mae.ro/travelconditions/3739.
*

Leave A Comment

%d bloggers like this: