Actorul Ion Caramitru a murit, duminică, la vârsta de 79 de ani, la spitalul Elias din Capitală.
“După o nemeritată suferință, maestrul Ion Caramitru s-a stins din viață în după-amiaza de astăzi la Spitalul Universitar de Urgență Elias”, au transmis reprezentanții Spitalului Elias.
Victor Rebengiuc: A picat o emblemă în momentul acesta
“A picat o emblemă în momentul acesta. Era un actor deosebit, a jucat atâtea roluri, a apărut în atâtea filme, Eminescu recitat de el era ceva nemaipomenit. Deocamdată sunt profund îndurerat de pierdere”, a spus Victor Rebengiuc, la Digi 24.
“Este o zi neagră pentru România. Daca dimineață am pierdut un mare român din lumea sportului, iată că amiaza ne aduce o veste care schimbă total viața culturală. Chiar la vârsta pe care o avea Ion Caramitru încă era un motor a ceea ce înseamnă evenimentele treatrale”, a spus și Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii.