Scumpirea gazelor naturale prăbuşeşte nivelul de trai: Românii trăiesc la fel de prost ca acum un deceniu

August 24, 2021
582 Views

Asociaţia Energia Inteligentă a prezentat şase cauze care au determinat scumpirea gazelor naturale în România, avertizând guvernanţii că „ceasul ticăie şi în câteva luni de zile anumite acţiuni vor fi ireversibile”.

Potrivit Asociaţiei Energia Inteligentă, cauzele pe piaţa de gaze au fost determinate în principal de: 

Gas Release Program (GRP) – care a adus în România un pret la gaze cu minim 5% sub pretul gazelor din Europa de est (tranzacţionate pe Bursa de la Viena), începând cu luna iunie 2020, astfel unii furnizorii au înţeles ca acest program le oferă posibilitatea de a face un profit considerabil si au achiziţionat gaze naturale din România şi le au exportat în ţări în care se aplica preţul de la Viena (Ungaria, Austria).

Exportul gazelor naturale prin contracte pe termen mediu şi lung şi importul pe perioade scurte la preţuri SPOT – GRP a fost o măsură care a determinat creşterea importurilor de gaze. Mai mult gazele exportate s-au achiziţionat pe baza de contracte anuale, adică la preţurile stabilite anul trecut cu livrare pentru anul 2021, în timp ce importurile sunt achiziţionate SPOT, în funcţie de cererea imediată, la preţuri mai mari.

Cererea mult mai mare decât oferta. Chiar dacă această situaţie este generată de declinul natural al zăcămintelor de gaze, ea vine şi pe fondul unei creşteri a cererii ”forţate” prin politici neadecvate de ”racordări gratuite”. În această vară cantităţile puse pe piaţă au fost cantităţi mici, fapt ce a ”simulat” o continuă discrepanţă între cerere şi ofertă. Această situaţie se prelungeşte apparent inexplicabil de trei luni, dar nu orice luni ci cele de vară.

Panica din piaţă pe fondul lipsei de informaţii.

…..

Leave A Comment