MAESTRUL DUNG SHAN DESPRE CELE CINCI TREPTE ALE CUNOAŞTERII
Prima treaptă (Unul în Despărţit)
În a treia sau în prima oră a nopţii
Când luna nu luminează,
Nu mai e de mirare de‑acum
Că drumeţii nu se mai recunosc.
Şi totuşi: Ascunsă mai stăruie încă
Urma trecutei zile.
A doua treaptă (Despărţitul în Unul)
Baba doarme până târziu în zi,
Acum ea stă în faţa oglinzii celei vechi.
Limpede se‑oglindesc cele două chipuri,
Nimic nu e aici ce‑ar fi aievea.
Nu‑ţi pierde pentru‑a doua oară capul
Şi să nu‑ncerci ca umbra s‑o cunoşti.
A treia treaptă (Unul singur)
În mijlocul nimicului e‑un drum
Ce duce dincolo de pulbere.
Cine pe el o poate apuca
Nu va mai sfărâma nici legea.
De‑ar fi şi cel mai straşnic vorbitor,
Limba‑i va fi tot necioplită.
A patra treaptă (Despărţitul singur)
Doi luptători se‑nfruntă cu săbii‑ncrucişate,
Şi nu poţi să‑i desparţi.
Vânjosul braţ al celui ce mântuie:
Floare de lotus cuprinsă în flăcări.
În sine‑şi poartă inima
Ce în furtună ceru‑l cucereşte.
A cincea treaptă (Unul şi Despărţitul într‑unul)
Cum poţi ca una să devii cu‑aceea
Care fiinţă nu‑i, nici nefiinţă?
Cel care‑aicea crede, va fi trecut deja
Deasupra‑a‑toate curgerile lumii,
Va fi din nou ca la‑nceput,
Şezând doar între pulbere şi stânci.
*
Maestrul Dju Dji împrumutase de la învăţătorul său Tien Lung metoda degetului Zen. Când i se punea vreo întrebare, el ridica întotdeauna, în loc de răspuns, degetul arătător. În mănăstirea sa trăia un băiat care îndeplinea slujba de servitor al templului şi se străduia să‑l imite pe maestru în toate. Într‑o zi fu întrebat despre metoda de predare a maestrului şi, ca răspuns, el ridică, asemeni aceluia, doar degetul. Când Dju Dji află despre aceasta, îşi scoase sabia şi‑i tăie băiatului degetul. Plângând, băiatul fugi de‑acolo când, deodată, Dju Dji îl strigă pe nume. Speriat, el se‑ntoarse şi văzu cum maestrul îşi ridica din nou arătătorul. După vechiul obicei, băiatul dădu să‑l imite şi‑acum. Privirea îi căzu însă pe mâna sa şi văzu că ridicase degetul pe care nu‑l mai avea. În acel moment îşi află iluminarea.
*
Pe când maestrul Dju Dji îşi simţi sfârşitul aproape, îi adună pe călugări în jurul patului său de suferinţă şi le spuse: „De la învăţătorul meu Tien Lung am împrumutat metoda degetului Zen. Am folosit‑o întreaga mea viaţă şi totuşi nu şi‑a istovit înţelesul. Vreţi să ştiţi care e taina ei?”
Zicând acestea îşi ridică degetul arătător şi‑şi dădu sufletul.
*
Un călugăr veni la maestrul Hsing Hua şi‑i spuse: „Sunt ani de zile de când mă străduiesc să ajung la cunoaştere şi n‑am ajuns să cunosc nici măcar deosebirea dintre alb şi negru. Vă rog, maestre, ajutaţi‑mă!”
Hsing Hua îi trase o palmă răsunătoare. Pe loc, călugărul înţelese.
“ZEN . Din spusele şi versurile maeştrilor” de Marius Iosif, Ed.Limes, 2016, Floresti, Jud.Cluj
Marius Iosif (n.25 martie 1953, Timisoara)-stranepot al poetului St.O.Iosif-este eseist, prozator, poet si traducator.A absolvit cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii Babes-Bolyai (1979), iar in 2012 a obtinut titlul de doctor in filologie.
A debutat in 1978, in revista Echinox. Publica periodic articole in reviste din Romania si de peste hotare precum Vatra, Familia, Transilvania, Idei in dialog, Agora, Forum studentesc, Filozofie magazine (Belgia&Olanda), Clipa (SUA). In anul 2012 isi sustine lucrarea de doctorat Ipostaze literare ale experientei spirituale, lucrare apreciata cu Summa cum laude, si, ulterior publicata in volum la Editura Tracus Arte cu titlul O ecologie a sacrului (2014). A mai publicat : Tragedie si Haiku (1999), Petra (2000), Zen (2003, 2016), Note din zile (2015) . Este membru al Uniunii Scriitorilor, din partea careia a primit premiul pentru debut (Filiala Targu-Mures).
Fotografia apartine autorului
