„Spectacolul-video ÎN OGLINDĂ este o meditație asupra întâlnirilor. În spectacolul nostru, căutăm o anumită întâlnire și urmărim drumul personajului, Matei, spre această întâlnire, cu toate ocolișurile pe care el le încearcă pe acest traseu.
De asemenea, este o investigație a temporalității, a prezentului (și a prezenței). Avem un personaj pe care l-am invitat să se privească, în trecutul și prezentul său, trecut și prezent care se întrepătrund mereu, mâzgălindu-se și clarificându-se reciproc.
Este o căutare, una care începe cu exteriorul și care, încetul cu încetul, lasă loc interiorului. Este o negociere între relația cu «celălalt» și relația cu sinele și echilibrul dintre ele. Noi suntem suma relațiilor noastre, dar și relațiile noastre sunt oglinda sinelui nostru, întocmai cum interiorul și exteriorul se află într-o continuă competiție și provocare reciprocă, dar, exact în același timp, nădăjduiesc mereu spre o, măcar temporară, îmbrățișare.