Premierul Florin Cîţu propune un comitet interministerial care să asigure, de la 1 iunie, revenirea la normalitate a României.
“Astăzi voi anunţa constituirea unui comitet interministerial, sub coordonarea premierului, care să asigure, de la 1 iunie, revenirea la normalitate a României. De fapt, acesta este primul jalon, primul pas, prima bornă pe care o punem pentru revenirea la normalitate”, a declarat Florin Cîţu, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
El a precizat că acest comitet interministerial va include toate ministerele şi, de asemenea, se ia în calcul invitarea unor sindicate şi patronate.
“Acest comitet interministerial va include toate ministerele. Mă gândesc, bineînţeles, să includem ca invitaţi, nu ca membri, şi asociaţii, şi patronate, vom avea discuţii cu ei. Avem timp să pregătim redeschiderea şi am arătat clar că atunci când programezi, când ai discuţi înainte, rezultatele sunt bune. S-a văzut cu sărbătoarea Paştelui până acum, se poate. Aţi văzut că şi în weekend nu mai avem aglomerări nici pe pârtii, nici în cluburi, lucrurile se rezolvă atunci când programezi. Aveţi încredere că vom trece peste această perioadă. Este acelaşi mesaj pe care îl transmite şi preşedintele Klaus Iohannis, îl transmit şi eu ca premier, îl transmite întregul Guvern: vaccinarea este singura soluţie “, a mai declarat Cîţu.
…..