Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni pe regiuni. De când vor creşte temperaturile peste 18 grade

April 6, 2021
42 Views

Prognoza pe două săptămâni emisă de ANM anunţă vreme rece în majoritatea regiunilor, începând de miercuri, 7 aprilie 2021. La munte va ninge şi se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări în mare parte din ţară. Potrivit meteorologilor, valorile în termometre cresc abia spre finalul săptămânii, cu valori de până la 18 grade. Pe parcursul săptamânii viitoare, vremea va fi caldă cu valori chiar şi de peste 20 de grade.

Transilvania
Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi mai rece decât în mod normal, chiar deosebit de rece în intervalul 7 – 9 aprilie, când vor fi medii ale maximelor diurne de 4…6 grade ÅŸi ale minimelor nocturne de -5…-3 grade, dar mai apropiată de regimul termic normal al perioadei în intervalul 10 – 12 aprilie, când mediile temperaturilor maxime vor fi de 12…14 grade, iar ale temperaturiilor minime în jurul a 0 grade. Ulterior, până la sfârÅŸitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, nu sunt estimate oscilaÅ£ii termice importante, vremea fiind în general răcoroasă ÅŸi astfel se vor înregistra, în medie, maxime de 11..13 grade ÅŸi minime de 1…3 grade. ÃŽn intervalele 6-7 aprilie ÅŸi 13-14 aprilie va fi ridicată probabilitatea pentru ploi izolat mai însemnate cantitativ, trecător fiind posibile ÅŸi descărcările electrice, iar în celelalte zile ale intervalului celor două săptămâni, temporar vor fi precipitaÅ£ii în general slabe.
…..
La munte
ÃŽn prima parte a săptămânii, vremea se va răci astfel că de la medii ale temperaturilor maxime de 2…4 grade ÅŸi ale minimelor în jurul a -5 grade, valorile termice vor ajunge în intervalul 7-9 aprilie cu mult mai scăzute decât normalul primei decade ale lunii aprilie, respectiv -5…-2 grade, în medie, la amiază ÅŸi -10…-8 grade, noaptea. ÃŽn următorul interval, 10 -18 aprilie, se estimează puÅ£ine variaÅ£ii ale regimului termic, care se va situa sub cel normal la mijlocul acestei luni, cu medii ale temperaturilor maxime de 2…5 grade ÅŸi a celor minime de -4…-2 grade. Temporar vor fi precipitaÅ£ii slabe ÅŸi local moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, cu probabilitate mai mare de apariÅ£ie în intervalul 6-9 aprilie ÅŸi după data de 12 aprilie.

Leave A Comment

%d bloggers like this: