Călin Georgescu a reacționat printr-un mesaj în limba engleză, postat pe rețeaua de socializare X, după ce Biroul Electoral Central a respins înregistrarea candidaturii acestuia
Biroul Electoral Central a publicat decizia privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, susținând că acesta a încălcat obligația de a respecta democrația, care se bazează
Slujba religioasă ortodoxă din 9 martie 2025 cu Preotul Ioan Avram
INS a făcut publice o serie de informații inedite despre românce, cu ocazia Zilei Femeii. Astfel, institutul arată unde trăiesc cele mai multe vârstnice, speranța
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează, în parteneriat cu World Vision România, proiectul iUBB-Acces la resurse și îndrumare pentru succes educațional (cod MySMIS 325499). Proiectul
Lucrările de construire a stației de dezintegrare moleculară înregistrează un progres de cca. 80% Proiectul de execuție a primei instalații de tratare prin dezintegrare moleculară
Ideea trimiterii unor forţe europene terestre în Ucraina este ”un fel de prezenţă NATO”, avertizează ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, care se declară foarte
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat drept „inadmisibilă” solicitarea lui Călin Georgescu de a obliga statul român să organizeze turul al doilea al alegerilor
Clujul la Zi sportul clujean încotro ? invitați Liviu Hossu, Președinte secția de handbal masculin al C.S. Univesrsitatea Cluj și Mihai Merlă, portar Universitatea Cluj
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) invită studenții, masteranzii, doctoranzii și tinerii cercetători din Cluj-Napoca și din zonele învecinate să participe la cea de-a patra ediție
1,327 Subscribers