iblioteca Judeţeană ,,Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează evenimentul de lansare a programului „100 de povești, cu biblioteca
Consiliul Județean Cluj a achiziționat 12 noi aparaturi medicale și echipamente de înaltă tehnologie care au fost deja puse în funcțiune în cadrul Institutului Oncologic
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunțat, marți seara, că pensionarii care sunt și salariați la stat vor fi nevoiţi să renunţe la
“M-a sunat Abdul Rahim, iubitul Rocsanei Contraș, și m-a amenințat cu moartea. Mi-a spus că o să „mor în chinuri la Tarnița”, că o să
Dragi concitadini, Mă recomand doar prin calitatea care ne leagă pe toți locuitorii Cetății noastre: aceea de clujean. Sunt convins că mulți dintre dumneavoastră ați
Ora 18.00-Ce este fericirea? cu Daniel Iepure, prof astrolog și instructor yoga
Marți, 16 februarie 2021, a fost semnat contractul ce prevede „Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă şi canalizare în comunele Gilău, Gârbău, Aghireșu
Clujul la Zi – Ce înseamnă să fii taximetrist în Cluj-Napoca? Invitați Florin Toma și Gheorghe Ilca, taximetriști Cum a afectat Pandemia acest sector? Avantajele
Clujul la Zi -Aplicația Click Taxi – aflăm totul de la invitatul Daniel Mitrea, Președinte Asociația Taxi Transilvania Realizatoare Miha Rus video emisiunea
„Organizaţiile PNL au formulat propuneri pentru funcţiile de secretari de stat, preşedinţi, vicepreşedinţi de agenţii. A existat o evaluare făcută de o comisie. (…) Am
1,327 Subscribers