
Una dintre prevederile din pachetul 2 asupra căruia se va pronunța CCR pe 10 decembrie se referă la respectarea unui jalon privind taxarea poluării, care se va aplica mașinilor foarte vechi și va crea un sistem de bonusare pentru mașinile noi, a explicat vineri premierul Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan a precizat că una din prevederile din pachet se referă la respectarea unui jalon privind taxarea poluării, care dă un discount de aproximativ 20% la impozitarea pe maşinile noi şi vine cu o penalizare de până la 20% pentru maşinile foarte vechi.
„Adoptarea acestui jalon este o condiţie pentru depunerea acestei cereri numărul 4. Prin urmare, imediat ce va fi declarat constituţional, aşa cum am spus, pornim de la premiza că aşa ar trebui să se întâmple, vom depune această cerere în aşa fel încât în cursul lunii februarie, la final, România să-şi încaseze aceşti bani”, a arătat Bolojan, el adăugând că încasarea acestor bani este foarte importantă pentru a asigura investiţiile, pe parcursul anului viitor.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că pachetul fiscal, care a fost contestat din nou la CCR, stă la baza bugetului pe anul viitor, el precizând că adoptarea lui ne permite să ne depunem cererea de plată numărul 4, care este în valoare de 2,62 de miliarde de euro.














