Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Cercul de Poezie Nordica DiktLek în parteneriat cu EUTOPIA Nordic Narratives din cadrul Departamentului de Sstudii anglofone și scandinave de la Facultatea de Litere, ambele coordonate de lect. univ. dr. Raluca-Daniela Duinea, vă invită vineri, 28 noiembrie 2025,de la ora 18.00, pe platforma Zoom, la întâlnirea care îl are ca invitat special pe profesorul univ. dr. Henning Howlid Wærp la Universitatea Arctică din Norvegia.
Acesta va susține prelegerea intitulată „In the Mirror of the Arctic – Poetry and Heroes: Amundsen’s Five Heads (I Arktis’ Speil – poesi og helter: Amundsens fem hoder)”. Henning Howlid Wærp este un reputat profesor de literatură nordică și un cercetător distins prin contribuțiile sale remarcabile la studiul literaturii arctice și al ecocriticii. Având o bogată experiență internațională, a publicat numeroase studii, articole, volume de referință, romane și volume de poezii. Prezența sa la acest eveniment aduce rigoare academică, pasiune pentru literatură și o perspectivă unică asupra culturii și literaturii nordice contemporane.
În premieră pentru DiktLek, la acest eveniment vor participa profesori și studenți din diferite comunități din cadrul alianței EUTOPIA, dintre care amintim de Multilingualism and Diversity Learning Community condusă de prof. dr. Jo Angouri, împreună cu dr. Mélina Delmas de la Universitatea din Warwick (Marea Britanie) și comunitatea conectată condusă de prof. dr. Katarina Leppänen de la Universitatea din Göteborg (Suedia).
În cadrul evenimentului va avea loc un atelier de traducere moderat de studenții de la programul de masterat de Studii de limbă și literatură norvegiană în context scandinav, de la Facultatea de Litere. Aceștia, împreună cu ceilalți studenți prezenți, vor traduce o serie de poezii din volumul „Amundsens fem hoder” (Cele cinci capete ale lui Amundsen, Orkana, 2021), din limba norvegiană în limba engleză. Poeziile vor fi publicate în format bilingv în revista Echinox, în cadrul Rubricii Cercului de Poezie Nordică DiktLek.
Moderatorii evenimentului sunt: lect. univ. dr. Raluca-Daniela Duinea și asist. univ. dr. Diana Lățug.Evenimentul se va desfășura în limba engleză













