Marinela Marc – Inspector Școlar General la Inspectoratul Școlar Județean Cluj : · Astăzi a debutat seria activităților organizate în județul Cluj cu ocazia Zilelor Educației

Astăzi a debutat seria activităților organizate în județul Cluj cu ocazia Zilelor Educației, cu o întâlnire cu inspectori școlari și directori ai unităților de învățământ preuniversitar, din seria de consultări inițiată, în această perioadă, de Ministerul Educației și Cercetării, eveniment la care au participat din partea Ministerului Educației și Cercetării domnul ministru Daniel David și domnul secretar de stat Sorin Ion.
Subiectele aflate pe agenda întâlnirii au vizat modul de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director, respectiv inspector școlar, pornind de la redefinirea acestor roluri și în contextul viitoarelor reorganizări ale inspectoratelor școlare, debirocratizarea proceselor din sistemul de învățământ, impactul măsurilor fiscal-bugetare în sistemul de învățământ preuniversitar. Directorii unităților de învățământ au evidențiat nevoia schimbării paradigmei concursului pentru ocuparea funcției de director, a unei bibliografii relevante, a unor subiecte diferentiate pe tipuri de școli, a profilului directorului și condițiilor pentru ocuparea funcției manageriale, degrevarea totală sau parțială de normă, salarizarea, relația cu inspectoratul școlar și autoritățile locale.
Au fost abordate și alte subiecte de interes legate de calendarele examenelor, formarea cadrelor didactice, concursul de ocupare a posturilor didactice, acuratețea datelor încărcate de școli în SIIIR, implementarea planurilor cadru personalizate la liceu.
Considerăm că a fost o dezbatere utilă, care a adus clarificări necesare în contextul acestei perioade de criză, cu deficit bugetar și cu multe provocări, care necesită măsuri sustenabile.

Leave A Comment