Furia provoacă încordarea mușchilor, mai ales în zona gâtului și umerilor. „Este nevoie de șapte ore pentru ca nivelul de cortizol să revină la normal”, atrage atenția un specialist. Dar ce efecte devastatoare și nebănuite, are, de fapt, furia asupra corpului tău?
Furia nu este doar o reacție emoțională, ci declanșează o serie de răspunsuri fiziologice puternice care pot influența atât sănătatea mentală, cât și cea fizică. Atunci când ajungem la un nivel extrem de furie, organismul intră într-o stare de alertă maximă, activând mecanismul: „luptă sau fugi” – o reacție primitivă de supraviețuire care pregătește corpul să facă față unei amenințări percepute.
Dr. Robert G. DeBease, specialist american cu o experiență de peste 27 de ani în naturopatie și chiropractica, precum și fondator al clinicii AlternaCare, a explicat pe rețelele de socializare referindu-se la acest subiect: „După o criză extremă de furie, este nevoie de șapte ore pentru ca nivelul de cortizol să revină la normal, iar acest lucru poate provoca suprimarea digestiei, reducerea funcției creierului, disfuncții ale tiroidei și dereglarea glicemiei”.
Ce părere au experții?
Cum acționează furia asupra corpului
„Furia nu doar că îți afectează starea de spirit, dar are un impact și asupra sănătății fizice”, recunoaște dr. Sonal Anand, psihiatru la Wockhardt Hospitals. Când te înfurii, creierul detectează o amenințare și trimite semnale către hipotalamus, care eliberează hormoni de stres precum adrenalina și cortizolul. Aceste substanțe chimice sunt responsabile pentru creșterea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale, pregătindu-te pentru o reacție rapidă.
„Ritmul respirator se accelerează, iar sângele este redirecționat către mușchii tăi pentru a te pregăti de acțiune. De asemenea, nivelul zahărului din sânge crește pentru a-ți oferi rapid energie”, adaugă dr. Rahul Rai Kakkar, consultant în psihiatrie și psihologie clinică.
În această stare, mușchii se încordează, în special în zona gâtului, umerilor și maxilarului, motiv pentru care mulți oameni simt o tensiune sau o încleștare atunci când sunt furioși. În plus, fluxul sangvin către sistemul digestiv se reduce, ceea ce poate provoca o digestie mai lentă și chiar senzația de greață.
Furia ne slăbește sistemul imunitar, atacă inima și contribuie la depresie
Furia prelungită poate avea efecte negative pe termen lung, mai atrag atenția specialiștii.„Accesele frecvente de furie pot slăbi sistemul imunitar, pot contribui la apariția bolilor de inimă și pot crește riscul de anxietate sau depresie”, avertizează dr. Rahul Rai Kakkar. Furia constantă poate afecta și sănătatea mintală, generând frustrări, iritare, vinovăție și gândire excesivă. „Aceste stări pot duce la stres cronic, dificultăți de concentrare și chiar depresie”, adaugă dr. Sonal Anand.
Cum putem gestiona furia
Este esențial să învățăm să gestionăm furia, recomandă specialiștii. Tehnici precum respirația profundă sau mindfulness-ul pot ajuta la reducerea efectelor negative ale furiei asupra corpului și minții. Mindfulness presupune observarea gândurilor, sentimentelor și senzațiilor corpului fără a te lăsa copleșit de ele. În loc să reacționezi automat, învață să răspunzi conștient și calm. Această tehnică poate fi realizată prin diverse metode, cum ar fi meditația sau activități de zi cu zi, cum ar fi mâncatul sau plimbările, având în vedere conștientizarea fiecărei experiențe. Studiile sugerează că mindfulness-ul ajută la reducerea stresului, anxietății, depresiei și poate îmbunătăți starea generală de bine.